E oficial: HC Voința Sebeș s-a retras din Divizia A!
Sebeșul rămâne cu o singură formație în eșalonul secund, HC Alba Sebeș, după ce echipa masculină de handbal, HC Voința Sebeș și-a anunțat retragerea din Divizia A. Chestiunea vehiculată la nivel de zvon în ultima perioadă s-a materializat din pricina problemelor financiare. Această decizie a fost pusă în practică, iar poziția oficială a clubului este explicată printr-un comunicat de presă. În consecință, jucătorii vor fi liberi să plece, o parte dintre aceștia găsindu-și echipe: Medrea – Potaissa Turda, Suciu- CSM Oradea, L. Preda – CSU Suceava, R. Muntean și V. Breazu – Universitatea Cluj, Cărăgui – SCM Craiova și o parte dintre handbaliști la HC Unit Alba Iulia.
„Clubul s-a constituit în 2009 și și-a început activitatea în 2012, când sponsor principal și finanțator a devenit SC Savini Due SRL. Echipa a avut un parcurs foarte bun în Divizia B, care a culminat cu o promovare în iunie 2013 în Divizia A. Au urmat 4 transferuri ale unor jucători de pe prima scenă, prima parte petrecută în eșalonul secund fiind încheiată pe locul secund, cu șanse de promovare, iar sezonul 2013-2014 pe poziția a 4-a, la egalitate cu locul trei.
În luna februarie a acestui an, președintele clubului și totodată sponsorul principal a avut o discuție cu reprezentanții primăriei din localitate, existând promisiunea primirii unor finanțări, venite în baza Legii 350, pe fonduri nerambursabile. Din păcate acest lucru nu s-a înfăptuit, din diverse motive, fapt care a dus în consecință la retragerea sponsorului principal din cadrul clubului. Implicit s-a intrat în incapacitate de plată însă jucătorii au continuat, deși existau probleme financiare, pentru Sebeș și culorile clubului, fără a fi remunerați. Finanțarea echipei în ultima parte a sezonului a fost asigurată de SC Torent SRL, prin Cristian Opincariu, handbalist activ. Obiectivul stabilit inițial a fost îndeplinit, o clasare pe locurile 1-4, lucru pentru care se cuvin mulțumiri sponsorului principal SC Savini Due, ce și-a respectat promisiunile, dar și fanilor care ne-au fost alături pe tot parcursul campionatului și sponsorilor Alpin 57 Lux, Casa Simi, La Zvonuri și Elis, ce ne-au sprijinit ocazional.
În această vară s-a încercat găsirea unor sponsori pentru continuarea activității, însă nu au fost primite răspunsuri favorabile. În consecință, echipa nu se va mai înscrie în campionat și își va continua activitatea numai cu cele două grupe de copii și juniori, unde activează 25-30 de tineri dornici să învețe tainele handbalului. Din păcate criza financiară care își pune amprenta pe sportul din țară, afectând echipe de tradiție precum Reșița – prezentă la turneul de baraj de la Sebeș, sau Constanța a fost decisivă și în retragerea din activitate a HC Voința Sebeș„, se arată în poziția oficială a fostei divizionare secunde, ce a trăit doi ani frumoși, însă a ajuns într-un moment delicat și a abandonat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii