Congresul PLR. Ioan Uțiu, vicepreședinte în partidul lui Tăriceanu. Ioan Lazăr, în Biroul Politic Central
Președintele interimar al Partidului Liberal Reformator Alba Ioan Lazăr a fost ales astăzi membru în Biroul Politic Central, iar vicepreședintele interimar din Alba Ioan Uțiu a fost ales vicepreședinte la nivel central.
”Vreau să cooptăm cât mai mulți membri în organizația județeană. Ne orientăm spre liberali, spre tineri și spre persoane care nu au mai făcut politică. Acest lucru nu înseamnă că dăm la o parte valorile, chiar dacă au o vârstă înaintată”, a spus președintele interimar din Alba Ioan Lazăr.
După cum era de așteptat, Călin Popescu Tăriceanu a fost ales în funcția de președinte al Partidului Liberal Reformator, el precizând conform Mediafax.ro că acest lucru îi dă speranța și încrederea că va ajunge președintele României.
„În ceea ce mă priveşte, votul dumneavoastră îmi dă speranţă şi încredere că voi ajunge preşedintele României şi voi ajunge să-i reprezint pe toţi românii ca un preşedinte care îşi înţelege misiunea, o misune dificilă, de responsabilitate, care înseamnă a realiza coeziunea la nivelul societăţii, de a aduna energii în jurul unui proiect măreţ care să ne facă mai mândri şi mai demni”, a mai spus Tăriceanu.
Tăriceanu a fost ales preşedinte al PLR cu 1167 de voturi „pentru” din 1183 voturi valabil exprimate. Totodată, a fost aleasă şi structura de conducere a PLR, formată din 19 vicepreşedinţi şi 27 de membri ai Biroului Politic Central.
Tăriceanu a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte al partidului.
Pentru cele 19 funcţii de vicepreşedinte PLR au candidat 19 persoane: Daniel Barbu, Cătălin Beciu, Radu Boroianu, Steluţa Cătăniciu, Petru Ehegartner, Graţiela Gavrilescu, Andrei Gerea, Virgil Guran, Sorin Ilieşiu, Nicu Marcu, Marius Mateescu, Nicolae Nasta, Ion Pârgaru, Dan Păun, Ovidiu Silaghi, Mihai Stănişoară, Radu Stroe, Jan Tucan, Ioan Uţiu, conform Medifax.ro.
Tăriceanu a spus, totodată, că pe ordinea de zi a primei şedinţe a BPC figurează şi strângerea de semnături pentru candidatura sa la alegerile prezidenţiale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
Echipamente digitale pentru școala gimnazială „Simion Lazăr” din Lunca Mureșului: Investiție de peste 90.000 de lei
Echipamente digitale pentru școala gimnazială „Simion Lazăr” din Lunca Mureșului: Investiție de peste 90.000 de lei Administrația comunei Lunca Mureșului, a scos licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede modernizarea infrastructurii digitale a școlii gimnaziale „Simion Lazăr”. Citește și: Modernizarea și reabilitarea energetică a dispensarului uman din comuna Șpring, printr-o finanțare PNRR. Licitația […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum o oră
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie
-
Sportacum 4 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea