Tentativă de omor la discoteca din Câmpeni – Bărbat arestat preventiv după ce i-a tăiat gâtul unui tânăr, pe ringul de dans
La data de 18 iulie a.c., în jurul orei 3.40, Poliţia oraşului Cîmpeni a fost sesizată cu privire la faptul că în incinta unui local public din oraşul Cîmpeni, un tânăr s-a tăiat involuntar la gât.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a rezultat faptul că F.M., de 18 ani,din comuna Vadu Moţilor, judeţul Alba, în timp ce se afla pe ringul de dans din incinta localului, la un moment dat s-a dezechilibrat, fiind împins involuntar de către o altă persoană şi s-a lovit de A.I.C., de 24 ani, din comuna Bistra, jud. Alba. Deranjat de acest lucru, A.I.C., l-a lovit pe F.M. în maxilar, cu mâna în care avea un pahar, care s-a spart, producându-i leziuni în zona gâtului.
Tânărul a fost transportat la Spitalul orăşenesc Câmpeni şi ulterior la Spitalul Judeţean Alba pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Pe numele lui A.I.C., poliţiştii au deschis dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”, faptă pedepsită de art. 193, alin. 1, din Codul Penal.
Ulterior, având în vedere concluziile preliminare formulate de către medicul legist din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Alba, din care rezultă faptul că victima a suferit mai multe plăgi tăiate într-o zonă vitală, dosarul a fost preluat de către Serviciul de Investigaţii Criminale şi declinat Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba cu propunerea de continuare a cercetărilor cu privire la infracţiunile de omor în forma tentativei, prev. de art. 32 alin. 1, rap. la art. 188 Cod penal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 Cod penal.
În cursul zilei de ieri, 24.07.2014, ca urmare a contestaţiei formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, împotriva soluţiei de respingere a cererii de arestare preventivă pronunţată de judecătorul din cadrul Tribunalului Alba, Curtea de Apel Alba Iulia, a dispus, arestarea preventivă a lui A.I.C., pentru o perioadă de 30 de zile.
Bărbatul se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan