Rezultate DEFINITIVAT 2014, după contestații, în județul Alba. EDU.RO a publicat notele finale
Astăzi, pe EDU.RO au fost publicate rezultatele finale ale examenului de Definitivat 2014, după depunerea contestațiilor. În județul Alba 20 de dascăli au fost nemulțumiți de notele obținute și au cerut recorectarea lucrărilor.
Rezultate Definitivat 2014, după contestații, în Alba
Înainte de depunerea contestațiilor, 66% dintre profesorii prezenți au obținut peste nota 8.
Pentru a putea susţine proba scrisă profesorii au trecut prin mai multe probe şi au îndeplinit cumulativ cele trei condiţii prevăzute de metodologie: efectuarea unui stagiu de predare în specialitatea postului de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine” şi minimum media 8 la cele două inspecţii speciale la clasă desfăşurate pe perioada anului şcolar.
Examenul de Definitivat 2014 a durat 4 ore ore, iar nota obţinută la proba scrisă este nota la examen.
Anul trecut, MEN a decis să crească nota minimă de promovare a examenului naţional de definitivat de la 7 la 8.
Definitivat 2014, pe Edu.ro. Şase centre de rezolvare a contestaţiilor
Potrivit Ministerului Educaţiei, pentru evaluarea lucrărilor scrise de la Definitivat 2014 şi soluţionarea contestaţiilor s-au constituit 6 centre de evaluare/contestaţii la nivel naţional, prin arondarea disciplinelor de examen. Astfel, lucrările tuturor candidaţilor care au optat pentru o anumită disciplină de examen sunt evaluate în acelaşi centru. Comisiile constituite în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ sunt compuse din cadre didactice universitare, având cel puţin titlul ştiinţific de doctor şi din cadre didactice din învăţământul preuniversitar, având cel puţin gradul didactic II. Preşedinţii comisiilor sunt cadre didactice universitare. Coordonarea metodologică a examenului de Definitivat 2014 revine Ministerului Educaţiei Naţionale, iar organizarea şi desfăşurarea probei scrise este asigurată de inspectoratele şcolare judeţene/a municipiului Bucureşti.
Coordonarea metodologică a examenului de Definitivat 2014 revine Ministerului Educaţiei Naţionale, iar organizarea şi desfăşurarea probei scrise este asigurată de inspectoratele şcolare judeţene/a municipiului Bucureşti.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii