FOTO: Tabăra de Creaţie Inter Art Aiud s-a încheiat. Tineri artişti din mai multe ţări au participat la expoziţii, ateliere de teatru, seri de muzică şi carnaval
La Aiud s-a încheiat duminică, 20 iulie, cea mai importantă tabără de creaţie pentru tineret. Tabăra Inter-Art, deschisă pentru 21 de tineri participanţi din Franţa, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi România, a fost organizată sub forma unor ateliere de creaţie, colografie, linogravură, pictură, modelaj şi icoane pe lemn. Tabăra a cuprins, de asemenea, în cele 10 zile, şi vizite de documentare în Aiud şi Alba Iulia, seri de muzică şi carnaval, expoziţii internaţionale de artă şi ateliere de teatru.
Expoziţia finală, organizată în Galeriile Inter- Art Aiud, a fost o amplă prezentare a lucrărilor realizate în această perioadă, dovada talentului tinerilor artişti, dar şi a valorii artistice şi didactice a profesorilor care au coordonat atelierele.
Valoarea şi calitatea exponatelor, îndrăzneala şi dăruirea în definirea culturală a spaţiului contemporan artistic au impresionat publicul prezent.
„Unică în felul ei de predare a unor tehnici artistice, Tabăra rămâne, după această a IX-a ediţie, un element important în stabilirea de proiecte şi programe culturale şi artistice între tinerii Europei. Tinerii participanţi devin ambasadorii culturii româneşti în ţările de unde provin, îmbogăţind în acelaţi timp cultura românească cu valori şi tradriţii culturale ale ţărilor pe care le prezintă”, spune Ioan Hădărig, directorul artistic al Fundaţiei Inter-Art.
La Tabăra de Creaţie au participat tineri artiști din Bulgaria, Franţa, Polonia, Ungaria şi România: Bellerive/Allier (Franta) Quentin Petit, Camelia Guerraoui, Charlotte Maussang, Însoţitoare: Delphine Manet, Shumen (Bulgaria), Ana – Maria Lecheva, Mariela Rosenova Petkova, Aycan Sezoinova Aliosmanova, Însoţitoare: Miroslava Petkova Lecheva; Gyomaendrod (Ungaria), Ladanyi Sara, Gyanyi Gerda, Însoţitoare: Toth Richard Zoltan; Czestochowa (Polonia, Marysia Cichon, Natalia Kliszewska, Însoţitoare: Oolga Sowa; Sibiu (România), Ban Cristina, Barbulat Stefan, Băcilă Vlad, Însoţitoare: Băcilă Lidia, Lunca Ilvei, Bistriţa Năsăud (România), Ciobanu Adela Cristina, Oniga Cristina Mălina, Însoţitoare: Iuga Alexandru; Cluj – Napoca (România), Mezei Kata, Însoţitoare: Horvath Gyongyver; Paşcani (România), Stumbea Anca, Popovici Ruxandra, Ursu Demetra, Însoţitor: Anca Pricop; Aiud (România), Ionaş Cristina, Munteanu Ştefania Iulia Însoţitor: Alexandru Iuga.
Profesori coordonatori ai atelierelor de creaţie: Horvath Gyongyver, Elena Cristea, Alexandru Iuga, Andrei Bako – Româniaşi Novak Hanga din Ungaria.
Echipa de organizare a Taberei de creaţie este compusă din: Ştefan Balog – preşedintele Inter-Art, Ioan Hădărigdirectorul artistic Inter Art şi managerul Centrului Cultural Liviu Revbreanu Aiud, Robert Lixandru – secretar general Inter – Art, Zoltán Balog – vicepreşedinte Inter-Art, referent Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud, Andrei Bako vicepreşedinte Inter-Art, coord. compartiment cultură, Elena Cristea – director administrativ Inter-Art, Alexandru Iuga, Moga Marius, Claudiu Cordea – referent Inter-Art Foundation şi Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud, Cristina Buduşan, Nicolae Câmpean – referent Inter-Art.
Vă prezentăm mai jos câteva imagini din cadrul taberei:
[nggallery id=2103]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Peste 80 de pachete de Crăciun oferite de membrii Consiliului Elevilor Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia, în cadrul proiectului „Dăruind, vei dobândi”
FOTO | Peste 80 de pachete de Crăciun oferite de membrii Consiliului Elevilor Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia, în cadrul proiectului „Dăruind, vei dobândi” Luni, 16 decembrie a.c., un grup de 8 elevi ai Consiliului Elevilor Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia, însoțit de către părintele duhovnic Silviu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci