FOTO: Împărații Caracalla și Septimius Severus, în situl roman Principia din Piața Cetății. Obiectivul este străjuit de un legionar
Situl roman Principia din Piața Cetății a fost ”decorat” cu statui din bronz ale Împăraților romani Caracalla și Septimius Severus, portalul fiind străjuit de un legionar care indică intrarea în Lapidarium, iar dacă toate merg bine întreg castrul va fi finalizat la începutul lunii septembrie. ”Împăratul Caracalla este foarte important pentru că o mare parte din inscripții se vor găsi amplasate în vecinătatea lui” a spus Daniel Sabău, președinte SC Grup Corint SA.
Marcus Aurelius Antoninus (4 aprilie 188–8 aprilie 217), cunoscut sub numele Caracalla sau Caracala, a fost împărat roman din dinastia Severilor. Porecla Caracalla derivă de la denumirea celtică a unei mantale purtate în Galia.
Lucius Septimius Severus, cu numele întreg, Lucius Septimius Severus Augustus a fost împărat roman din 9 aprilie 193 până în 211. Cu el a început accederea la putere a provincialilor având ascendență neromană și dinastia Severilor, al căror eponim este. Este singurul împărat născut în Provincia Africa.
Obiectivul are două componente de muzeu, dintre care una în aer liber și va fi o construcție spectaculoasă care va prezenta istoria neîntreruptă a romanilor de peste 2.500 de ani. O carte deschisă sprijinită pe coloane antice, cu pereți de sticlă și structură metalică care va proteja vestigiile bimilenare conservate in-situ, îmbogățind tezaurul arhitectural al municipiului.
Traseul de vizitare include lapidariumul exterior, interiorul Principia (construcția realizată din sticlă și oțel) și Camera Tezaurului din Palat. În partea de nord va fi expus un LED Screen de 4 pe 2,8 metri, unde va rula pentru vizitatori un film care-i va introduce într-o atmosferă istorică.
Vestigiile arheologice din interiorul Cetăţii Alba Carolina fac parte din proiectul “Reabilitare Centru Istoric, Fortificaţia de tip Vauban – Alba Iulia, cai de acces, iluminat si mobilier urban specific. Zona interioara” Valoarea contractului pentru restaurarea, conservarea şi punerea în valoare a vestigiilor este de 16 milioane de lei, iar licitaţia a fost câştigată de „Corint” SRL, „Lăncrănjan Franchini” SRL „General Game” SRL şi „Grup Corint”.
[nggallery id=2092]
Conform obligaţilor ce-i revin, autoritatea contractantă a iniţiat procedura de achiziţie a contractului de lucrări, cu proiectare inclusă. Locaţiile vizate sunt definite de specialişti astfel: sit roman Principia situat în actuala Piaţă a Cetăţii, zid medieval zona clădirii Ierihon, drum roman “Via Principalis” zona străzii Mihai Viteazul.
În cadrul acestei noi activităţi, una dintre priorităţi o reprezintă continuarea cercetării arheologice, iar concluziile urmează să fie coroborate şi relaţionate cu conceptul general de reabilitare a Zonei Interioare.
Conservarea, reîntregirea şi restaurarea elementelor drumului roman, cât şi realizarea unui sistem de protecţie a vestigiilor sunt principalele acţiuni prevăzute în derularea acestui proiect. Acestea sunt completate de elemente de punere în valoare a zonei, iluminat artistic, mobilier urban, panouri informative şi instalaţii edilitare.
Punerea în valoare a vestigiilor arheologice descoperite în perioada de implementare a proiectului de reabilitare a Zonei Interioare a Cetăţii Alba Carolina, respectiv clădirea comandamentului castrului Legio XIII Gemina din anticul Apulum, se va realiza printr-o investiţie de peste 16,5 milioane de lei, lucrările fiind estimate a dura opt luni.
Banii provin din economiile rezultate în cadrul proiectului de reabilitare a Zonei Interioare a Cetăţii, finanţat prin Programul Operaţional Regional. Municipalitatea a obţinut acceptul AMPOR pentru includerea în cadrului proiectului de reabilitare a zonei interioare a unei noi activităţi, respectiv punerea în valoare a vestigiilor arheologice descoperite pe perioada execuţiei lucrărilor. Conform obligaţiilor ce-i revin, autoritatea contractantă a semnat luni contractul de lucrări cu Asociaţia Corint SRL, SC Lăncrăjan Franchini SRL, General Game SRL, Grup Corint.
Valoarea estimată de către beneficiar înaintea licitaţiei a fost de 23 de milioane de lei, valoarea contractului după licitaţie fiind de peste 16,5 milioane de lei. Suma este pentru punerea în valoare a trei situri arheologice, respectiv sit roman Principia situat în actuala Piaţă a Cetăţii, zidul medieval din zona clădirii Ierihon şi drumul roman “Via Principalis”, adică zona străzii Mihai Viteazul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii