Reintegrarea socială a deţinuţilor, tema unui proiect naţional
Sub sloganul „Noi putem îmbunătăţi viaţa oamenilor”, Administraţia Naţională a Penitenciarelor promovează în această perioadă proiectul Strategiei naţionale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate pentru perioada 2012 – 2016. Aşa cum ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Aiud, inspector de penitenciare Nicoleta Mătărângă, „Iniţiativa îşi propune să creeze cadrul necesar colaborării dintre instituţiile, autorităţile publice şi organizaţiile neguvernamentale cu atribuţii în derularea demersurilor vizând pregătirea pentru liberare şi acordarea de sprijin post-detenţie persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate. Instrumentul prin care se asigură punerea în practică este Planul de activităţi care conţine obiective, activităţi, termene de realizare, responsabili, precum şi indicatori de rezultat. Strategia va fi asumată la nivel naţional şi susţinută material de la bugetul de stat în funcţie de resursele financiare prevăzute pentru fiecare dintre obiective şi activităţi, însă se are în vedere şi valorificarea finanţărilor europene. Viziunea sistemului penitenciar este aceea că trebuie să dobândească statutul de partener social de care comunitatea are nevoie. Având în vedere că persoanele private de libertate aparţin comunităţii, instituţia de detenţie oferă, astfel, un serviciu esenţial pentru societate”.
Pe lângă Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în implementarea Strategiei este prevăzut a fi implicate şi Direcţia de Probaţiune, ambele subordonate Ministerului Justiţiei, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Agenţia Naţională Anti-drog, Institutul Naţional de Statistică, Institutul Naţional de Criminologie, organisme profesionale, furnizori de servicii sociale publici sau privaţi, autorităţi ale administraţiei publice locale. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
FOTO VIDEO | Mario Popa și Alessia Păcurar, desemnați Miss și Mister la Balul Bobocilor 2024 la Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia. Aceeași pereche, votată și Miss și Mister Unirea
Mario Popa și Alessia Păcurar, desemnați Miss și Mister la Balul Bobocilor 2024 la Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia Balul Bobocilor de la Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia, eveniment mult așteptat de toată lumea, s-a desfășurat vineri, 22 noiembrie 2024, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia. Organizatorii au […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan