Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

Campionatul Munţilor Apuseni, ediţia 2014 *Etapa a treia din Grupa B, sâmbătă, 19 iulie, la Avram Iancu

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

CMADupă cea de a doua etapă a celei de-a 5-a ediţii a Campionatului Munţilor Apuseni, câteva dintre echipe s-au calificat deja în sferturile de finală, după cum urmează: Bistra, Poiana Vadului şi Sohodol (seniori), respectiv Ciuruleasa, Horea şi Poşaga (copii). Peste două săptămâni se va încheia faza grupelor, iar până în prezent, atât în competiţia juniorilor cât şi a seniorilor, s-au marcat în total 215 goluri, cu o media de peste 100 de goluri pe etapă.

Cum în acest weekend în Munţii Apuseni are loc tradiţionalul Târg de fete de pe Muntele Găina, respectiva competiţie are programate jocuri doar în Grupa B, sâmbătă, 19 iulie, la Avram Iancu.

Dar iată ţintarul: Vadu Moţilor – Lupşa (ora 16.00, copii, 17.00 seniori), Avram Iancu – Horea (ora 18.00, copii, 19.00 seniori), Bucium stă. Sunt două duble cu miză, în condiţiile în care ierarhiile sunt conduse de echipele din Horea (derby la seniori).

Clasamentele grupei B: *copii: 1. Horea 6 p (13-2); 2. Lupşa 3 (4-0), 3. Avram Iancu 3 (3-0), 4. Vadu Moţilor 0 (1-7), 5. Bucium 0 (1-13). Partida din etapa a doua Vadu Moţilor – Avram Iancu 7-0 a fost omologată 0-3 la „masa verde”; *seniori: 1. Horea 4 p (13-6), 2. Avram Iancu 3 (6-3), 3. Lupşa 3 (2-1), 4. Bucium 1 (7-8), 5. Vadu Moţilor 0 (3-13).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Viitorul Sântimbru a urcat pe locul secund în Liga 4 | Spicul Daia, scorul etapei; Greapcă, hat-trick pentru Energia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Viitorul Sântimbru a urcat pe locul secund în Liga 4, după etapa a 24-a. Spicul Daia a scorul etapei cu CSM Unirea Alba Iulia, golgheterul Greapcă, hat-trick pentru Energia. *CIL Blaj – CS Ocna Mureș 3-1 (2-0) Echipa din „Mica Romă” a câștigat derby-ul rundei și este foarte aproape să devină campioana celui de-al 4-lea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea