Diana Bâlc a obținut media 10 la BACALAUREAT 2014, după contestații. Absolventa din Aiud vrea să facă dreptate
Recorectarea lucrărilor la istorie și limba română face ca Diana Bâlc, absolventa Colegiului Național ”Titu Maiorescu” din Aiud să fie al doilea candidat din Alba cu media 10 la BACALAUREAT 2014. Deși în prezent are doar 18 ani își dorește să facă dreptate în România, iar în acest sens se pregătește intens pentru admiterea la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.
”Cred că subiectele au fost rezonabile, comparativ cu alți ani. Nu a fost o materie la care să spun că a fost foarte dificil. Au fost destul de accesibile”, a spus Diana, după aflarea noii performanțe.
Înainte de contestații a obținut 9,6 la limba română și 9,7 la istorie și nu s-a mulțumit cu atât, fiindcă a știut că merită mai mult.
Emoțiile examenului de BACALAUREAT 2014 nu au fost foarte mari, pentru că Diana este obișnuită cu olimpiadele și concursurile naționale încă din clasa a V-a, fiind prezentă anual la limba română, iar în acest an a obținut un onorabil loc 3 la Olimpiada Națională, care o ”duce” la cea Internațională, din septembrie, la Constanța. ”Cu această ocazie țin să-i mulțumesc doamnei profesoare de limba română Gâlea Gabriela, care m-a ajutat extrem de mult”, a mai spus absolventa.
Performanța obținută a fost datorită pregătirii sistematice din timpul anilor și a profesorilor foarte buni pe care i-a avut la Colegiu.
Deși vacanța va începe doar după admiterea la facultate, Diana își dorește să călătorească foarte mult, să citească și să practice sportul ei preferat – joggingul.
În urma soluționării contestațiilor promovabilitatea în județul Alba a crescut de la 67,8%, la 69,15%. Astfel din totalul celor 2.755 candidați prezenți 1.905 au promovat BAC-ul.
Două licee din județul Alba au avut promovabilitate de 100%. Este vorba despre Colegiul Militar ”Mihai Viteazul” și Liceul Teoretic ”Sf. Iosif”, ambele din Alba Iulia. În județ a mai fost o medie de 10, a absolventei Diana Alexandra Borcău, de la Liceul Teoretic ”Sfântul Iosif”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE: FOTO | INCENDIU pe autostrada A10 Sebeș-Turda: O autobasculantă a luat foc pe sensul Turda-Sebeș. Trafic blocat
UPDATE: FOTO | INCENDIU pe autostrada A10 Sebeș-Turda: O autobasculantă a luat foc pe sensul Turda-Sebeș. Trafic blocat Circulația este blocată temporar în urma unui incendiu produs la o autobasculantă pe A10 km 30, calea 2 (sensul Turda-Sebeș), a anunțat DRDP Cluj. Citește și: FOTO | INCENDIU violent izbucnit la un autoturism în zona Cetății: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie 1967: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai țării noastre, încetează din viață