10-14 iulie:“Chorale Au Choeur des Collines” din Franţa vine pentru prima dată în România, în concert la Alba Iulia. Intrare liberă
“Chorale Au Choeur des Collines” din Cottance – Franţa se va afla la sfârşitul acestei săptămâni la Alba Iulia, unde va susţine trei concerte. Aflat în premieră în România, corul francez va concerta pentru prima dată pentru albaiulieni vineri seara, la ora 18.00, în Sala Unirii. Alte două concerte vor avea loc duminică, unul dimineaţa, în cadrul Sfintei Liturghii, la Biserica Ortodoxă “Maieri I” din Alba Iulia şi altul seara, de la ora 19.30, în Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia. Pentru toţi cei care vor lua parte la concerte, intrarea este liberă.
“Chorale Au Choeur des Collines”, din Cottance – Franţa se va afla în vizită la Alba Iulia la invitaţia Corului de copii albaiulian “Theotokos”. Membrii acestui cor au fost gazde pentru copiii din “Theotokos”, anul trecut, în Franţa, în cadrul unui festival coral internaţional.
Pe lângă cele trei concerte de la Sala Unirii, Biserica Ortodoxă “Maieri I”şi Catedrala Romano-Catolică, în perioada 10-14 iulie, programul vizitei oaspeţilor francezi include şi vizite în Alba Iulia la cele mai importante obiective de interes cultural şi turistic, precum şi în împrejurimile oraşului.
Organizator al acestui eveniment este Corul de copii “Theotokos”, în parteneriat cu Universitatea “1 Decembrie 1918” şi Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii