Doi cugireni au furat un cazan de ţuică, însă au fost prinşi la scurt timp
Doi bărbaţi cu vârste cuprinse între 32 şi 35 de ani, ambii din Cugir au fost identificaţi de poliţişti după ce în urmă cu două nopţi au pătruns într-o gospodărie din oraşul de la poalele Drăganelor de unde au furat un cazan de ţuică a cărui valoare a fost estimată la suma de 1.800 de lei.
Fapta a fost sesizată poliţiei, luni 16 iunie, iar miercuri cei doi bărbaţi suspectaţi de furtul cazanului de ţuică au fost identificaţi de către oamenii legii. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 16 spre 17 iunie, B.A., de 32 de ani, împreună cu N.C., de 35 de ani, ambii din Cugir, au pătruns prin efracţie în curtea locuinţei unui cetăţean din Cugir şi au furat un cazan de ţuică, a cărui valoare a fost estimată la suma de 1.800 de lei. Cu ocazia activităţilor de cercetare desfăşurate, poliţiştii au reușit să recupereze bunul sustras care însă este deteriorat. Faţă de cei doi bărbaţi, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii