Din iulie se şcumpeşte şcoala de şoferi! Tainele condusului se vor învăţa sub ochii camerelor video din maşini
Cei care doresc să desluşească tainele şoferiei ar fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru acest lucru, începând cu luna iulie. Şcoala de şoferi ar putea să se scumpească de luna viitoare chiar cu sută la sută.
Un proiect de lege care intră în vigoare din luna iulie prevede ca mașinile de Școală să fie echipate cu GPS și camere video. Același proiect stabilește și numărul de cursanți pe care îi poate avea un instructor într-o lună, precum și pe cel al orelor de condus care vor fi efectuate. Ordinul ministrului Transporturilor prevede ca şcolile de şoferi să-și înregistreze cursanții la Autoritatea Rutieră Română, într-un registru unic, pentru o evidență cât mai clară a orelor de practică ale viitorilor șoferi. De semenea, instructorii nu vor putea acorda mai mult de 210 ore de condus pe lună şi, pentru a primi autorizaţii de funcţionare, trebuie să deţină spaţii adecvate procesului de învăţământ și să aibă un contract de prestări servicii cu o clinică medicală. Toate aceste modificări se vor reflecta în prețul pe care cursantul va trebui să îl plătească pentru obținerea permisului auto.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 56 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii