Rămâi conectat

Ştirea zilei

De ASTĂZI: Zilele “Augustin Bena” Alba – 45 de ani de activitate a Şcolii de Arte şi Meşteşuguri. 8 zile cu evenimente culturale şi artistice

Dragoş Suciu

Publicat

în

Augustin Bena02În perioada 5-12 iunie, Centrul de Cultură „Augustin Bena” organizează Zilele “Augustin Bena. 45 de ani de activitate “Şcoala de Arte şi Meşteşuguri”. Astăzi, la Hotel Cetate a avut loc o conferinţă de presă în care persoanele implicate în organizarea evenimentului au adus completări despre manifestările care se vor derula pe parcursul celor 8 zile.

Coordonatorul trupei de teatru Skepsis, Viorel Cioflică a oferit informaţii despre spectacolul festiv din această seară „Seara de teatru”, la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia. „Unde-i scena” este un spectacol de teatru clasic şi modern prezentat lui în faţa publicului în spaţiu convenţional dar şi neconvenţional. În zilele următoare Augustin Bena05vor avea loc vernisaje expoziţii, expoziţii de obiecte meşteşugăreşti, de pictură, grafică sau fotografie, muzică uşoară, clasică şi populară, festivalul fanfarelor dar şi altele. În cadrul evenimentului aniversar va avea loc, în acest an Festivalul Muzicii de Fanfare, un eveniment inedit care a atras multă simpatie anii trecuţi.

Vor veni în faţa publicului, “cu ceea ce fac” zi de zi,  profesorii şi cursanţii centrului, dar şi artişti din Alba şi din ţară. Activităţile se vor desfăşura în mai multe locaţii din Alba Iulia, la Casa de Cultură a Studenţilor, la Galerie şi în aer liber la Poarta a III-a a Cetăţii , la “Casa Artelor” din zona Schit şi la Hotel Cetate.

Vă prezentăm mai jos programul Zilelor “Augustin Bena” Alba

Augustin Bena07Joi, 5 iunie:

Ora 19.00 – Spectacol festival „Seară de teatru” la Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia – prezentat de cursanţii clasei de actorie prof. Viorel Cioflică

Vineri, 6 iunie:

Ora 18.00 – Vernisajul expoziţiilor „Zâmbetul florilor” la Galeria CJ Alba, Poarta a III-a a Cetăţii. Expun cursanţii clasei de pictură, prof. Ioana Raica; „Armonia culorilor” –  expun cursanţii clasei de pictură-grafică, prof. Viorica Boitor. Expoziţiile vor fi însoţite de momente de teatru, clasa prof. Viorel Cioflică, şi muzică instumentală acustică cu clasa de chitară condusă de prof. Dragoş Tudor

Augustin Bena13Sâmbătă, 7 iunie:

Ora 18.00 – Vernisajul expoziţiei „Universuri de lumină la Casa Artelor (zona Schit). Expun cursanţii clasei de arte vizuale moderne, prof. Marius Moga Sr. Expoziţia va fi însoţită de momente de muzică clasică – participă cursanţi de la clasele de chitară, prof. Dragoş Tudor şi pian, prof. Cristian Şuşman

Marţi, 10 iunie:

Orele 19.00 – 21.00 – Galele Festivalului de Muzică Uşoară „Alba Star” cu laureaţi ai ediţiei precedente. În recital: formaţia „Recovered” – Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca, grupul „Primavera” – clasa de canto muzică uşoară, prof. coord. Augustin Bena17Marinela Popa – Centrul de Cultură „Augustin Bena”; Alin Ignat, interpret de muzică uşoară.

Festivalul Muzicii de Fanfare – În recital, Fanfara de Copii Petreşti, dirijor Ioan Mureşan, Fanfara Rotaria Jr. din Vaslui, dirijor Romeo Tâlmaciu şi Fanfara Judeţului Alba, dirijor Coriolan Honcaş. Întreaga manifestare se va desfăşura în aer liber pe scena amplasată în zona Poarta a III-a – Obelisc.

Miercuri, 11 iunie:

Orele 10.00 – 12.00: Vernisajul expoziţiilor de obiecte meşteşugăreşti realizate de cursanţii claselor externe de meşteşuguri ale şcolii. Lansarea revistei „Rânduiala”, ediţie aniversară. Înmânare diplome aniversare şi trofee invitaţilor şi participanţilor, momente folclorice cu „Fluieraşii din Şugag”, cursanţii clasei de acordeon – prof. Cristian Şuşman şi instumente de suflat – prof. Nicolae Vancu

Augustin Bena18Orele17.00 – 21.00: Galele Festivalului de Folclor „Cântec Străbun” cu laureaţi ai ediţiilor precedente. În recital, Ansamblul Folcloric de la Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, Maria Şalaru din Bacău, Ştefan Popescu din Tîrgu Jiu – instrumente tradiţionale şi Leontina Fărcaş şi „Mugurii de Tezaur”, acompaniază Orchestra Ansamblului Folcloric al Judeţului Alba, dirijor Alexandru Pal. pe scenă vor evolua şi clasele externe de dansuri populare – Sohodol, Fărău şi Căpâlna. Întreaga manifestare se va desfăşura în aer liber pe scena amplasată în zona  Poarta a III-a (Obelisc).

Joi, 12 iunie:

Orele 19.00 – 21.00: Întâlnire festivă la Hotel Cetate. Spectacol susţinut de Augustin Bena06Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba şi recital cu Orchestra de Cameră a Judeţului Alba

Zilele “Augustin Bena” sunt organizate de Consiliul Judeţean Alba şi Centrul de Cultură Augustin Bena Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Uniunea Artiştilor Plastici, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia şi Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia.

Şcoala de Arte şi Meşteşuguri din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, înfiinţată în anul 1969, are ca scop educarea permanentă a tinerilor şi adulţilor. Începând cu anul 2007 şcoala funcţionează ca serviciul în cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE FOTO | ACCIDENT rutier în Mirăslău: Coliziune între un autoturism și un tractor. Intervin pompierii din Aiud

Bera Larisa

Publicat

în

UPDATE FOTO | ACCIDENT rutier în Mirăslău: Coliziune între un autoturism și un tractor. Intervin pompierii din Aiud Un accident a avut loc sâmbătă, 17 august 2024, în jurul orei 15.12 în comuna Mirăslău, între un autoturism și un tractor. Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier pe DN 7, zona Șibot: O dubă și o […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea