VIDEO: Drum din Alba blocat de căderile de piatră si pământ între 2 localități
Drumul Județean 106 E, care leagă localitățile Dobra din județul Alba si Jina din județul Sibiu, a fost blocat astăzi timp de câteva ore, după ce pe carosabil s-au prăvălit circa 1000 metri cubi de piatră si pământ de pe un versant.
În urma intervenției rapide a utilajelor Primăriei Șugag, drumul a fost deblocat în jurul orelor 12.45, pe un singur sens de mers, lucrările fiind continuate pentru degajarea completă a carosabilului.
Interesant este faptul că acest drum, ce reprezintă o alternativă de acces între Valea Sebeşului şi Mărginimea Sibiului, este blocat în condiții similare, pentru a treia oară în ultima lună.
Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, aflat la fața locului pentru a se asigura că acțiunile de degajare a drumului se desfășoară în condiții optime, a declarat că, din nefericire, ceea ce s-a întâmplat astăzi riscă să se repete de fiecare dată când vor cădea ploi abundente în zonă, întrucât soluția implementată de proiectant, cu ocazia recentei reabilitări a drumului, respectiv amenajarea unui taluz cu piatră și pământul de circa 12 metri, s-a dovedit a nu fi foarte eficientă.
Vicele CJ Alba i-a însărcinat pe câțiva din membrii Serviciului Salvamont să securizeze porțiunea de drum prin prăvălirea controlată a bolovanilor rămași suspendați pe versant și să semnalizeze zona cu marcaje corespunzătoare “Atenție! Drum ingust”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan