GALERIE FOTO: Absolvenţii UAB, mai determinaţi ca niciodată! Paradă frumoasă, pe o vreme câinoasă
Sute de absolvenţi UAB au răspuns prezent astăzi, de la ora 9.30, la defilare, deşi vremea de afară nu a fost una tocmai prielnică, însă după cum le-a zis purtătorul de cuvânt, conf. univ. Diana Cîmpan, ploaia este roditoare. Parada absolvenţilor UAB a început din faţa Casei de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia şi a luat sfârşit în Piaţa Cetăţii, locul în care, în aceste zile fac spectacol mari artişti ai ţării, cu ocazia zilelor oraşului.
În drumul lor absolvenţii au intonat celebrul cântec “Gaudeamus igitur” (“Să ne bucurăm, așadar”) recitat mai ales la ceremoniile universitare de absolvire, au făcut poze, au depănat amintiri, unul dintre ei exclamând „aceştia au fost cei mai tari ani!”. În promoţia 2014 au terminat peste 1400 de studenţi şi masteranzi. Ei bine asta nu înseamnă neapărat că au terminat şi atâtea persoane, unul poate fi student în an terminal la două specializări sau facultăţi diferite, respectiv la un master şi o facultate. Dintre aceştia peste 300 au fost prezenţi, îmbrăcaţi în robe şi toci negre, purtând la gât eşarfele în culorile specifice facultăţii absolvite. La UAB sunt patru facultăţi cu mai multe specializări: Facultatea de Ştiinţe, de Istorie şi Filologie, Drept şi Ştiinţe Sociale şi Teologie Ortodoxă, cei din urmă făcându-se remarcaţi în timpul defilării, datorită timbrului vocal.
La ora 10.00, pe scena din Piaţa Cetăţii au fost întâmpinaţi de ÎPS Irineu, corpul profesoral, primarul Mircea Hava şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Florin Roman.
Cuvântul de deschidere l-a avut ÎPS Irineu care i-a binecuvântat pe absolvenţi le-a urat multă baftă şi în cele din urmă să nu uite că niciun Guvern sau Parlament nu le poate oferi ceea ce le oferă învăţătura Biblică. „După încheierea acestei etape a vieţii urmează o altă etapă, căci călătoria vieţii nu se încheie acum. Viaţa pământească este un drum, sau o cale şi pentru a o parcurge bine şi pentru a atinge ţinta propusă este nevoie de perseverenţă, dar şi de călăuzire şi iluminare. De aceea vreau să pun la inima absolvenţilor un lucru foarte important, de care ţinând seama vor avea şi călăuză şi har şi bună orientare în existenţa lor. Este vorba despre citirea Sfintei Scripturi”, a spus ÎPS Irineu, care consideră Biblia constituţia fiecărui creştin, iar cum cel lipsit de lumina firească nu poate să meargă pe drumul cuvenit, tot aşa cel care nu are raza Sfintei Scripturi nu va găsi drumul spre Dumnezeu.
„Părintele” absolvenţilor, rectorul Daniel Breaz le-a urat succes în câmpul muncii, şi de ce nu, să se întâlnească şi la anul, în calitate de masteranzi sau doctoranzi.
„Iată că avem încă o generaţie de absolvenţi, cred că a 19-a. O promoţie frumoasă, construită în spiritul cetăţii albaiuliene. Sunteţi o promoţie care aţi crescut o dată cu oraşul, o dată cu Universitatea, pentru că avem o universitate în continuă dezvoltare care nu face altceva decât să se unească cu absolvenţii care i-am dat în câmpul muncii generaţiile anterioare. Sunteţi o generaţie de succes a universităţii”, a spus Danie Breaz.
Parada absolvenţilor a ajuns la al 6-lea an consecutiv.
[nggallery id=1856]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii