Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Politică Administrație

Alexandru Pereș: ”Secțiunea de întrebări și interpelări – ocazie pentru Guvernul Ponta de a-și manifesta ignoranța și sfidarea”

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

*Declarație politică în Senatul României

Domnule Președinte, Onorat Senat,

Remarc cu profundă mâhnire, dar nu cu resemnare, faptul că Guvernul Ponta din nou dispreţuieşte Parlamentul. Afirm cu tărie acest lucru, întrucât modul prin care guvernul Ponta înţelege să răspundă la întrebările şi interpelările adresate de către parlamentari, mai ales celor din opoziţie, arată că funcţia de control parlamentar asupra guvernului reprezintă pentru acesta oportunitatea de a-şi manifesta adevăratele valori după care se conduce: ignoranţa şi sfidarea.

Secţiunea din programul de lucru al Senatului destinată întrebărilor, interpelărilor şi răspunsurilor la acestea, deşi este clar reglementată, este ignorată de Guvern, acesta alegând să nu participe la lucrări. Preferă să remită răspunsuri la întrebări şi interpelări, cu o întârziere care excede limitelor bunului simţ, iar conţinutul acestora denotă infatuare.

Fac menţiunea că într-unul dintre cazuri, deosebit de important pentru Judeţul Alba, mă refer la Roşia Montană, nu primisem răspuns timp de 7 luni de zile.

Este inadmisibil ca eu, în calitate de senator, să fiu pus în situaţia de a face interpelare la interpelare pentru ca guvernul să-mi răspundă! Dar, ce să vezi? Guvernul în loc să conştientizeze că Palatul Victoria nu este staţiune de odihnă şi tratament, mi-a transmis prin vocea minţii domnului Eugen Nicolicea, ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, o înşiruire de inepţii.

Prin interpelarea referitoare la Roşia Montană, am solicitat lămuriri din partea premierului cu privire la următoarea afirmație făcută presei: ,,una dintre consecințele negative ale stopării Proiectului minier de la Roșia Montană va fi ștergerea județului Alba de pe harta economică a țării”. M-am întrebat atunci, mă întreb și acum: cum este posibil ca primul-ministru al României, care este responsabil cu administrarea problemelor economice și sociale ale țării să exprime o astfel de previziune sumbră?

Consider că premierul României trebuie să vină cu soluții și să întreprindă fapte concrete pentru revigorarea unei zone a țării și, în general, pentru o mai bună funcționare a economiei, și nu să facă profeții! Iar subiectul ,,Roșia Montană” este unul serios și sensibil în același timp. Vorbim aici despre o posibilă investiție mare, care ar fi putut să creeze peste 1000 noi locuri de muncă, ceea ce le lipsește locuitorilor acelei zone. În acest sens, în cadrul aceleiași interpelări, am venit și cu soluții alternative: înființarea Agenției Naționale a Zonei Montane, o colaborare între Ministerul Economiei, prin Ministrul delegat pentru IMM-uri, mediu de afaceri și turism, și Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural, pentru promovarea zonei Roșia Montană, cu atât mai mult cu cât acolo se află și vestigii arheologice; iar la Abrud se poate reînființa Agenția Națională pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere, care să fie subordonată Ministerului Economiei.

Aceste trei propuneri reprezintă un punct de pornire pentru crearea de locuri de muncă, asta pentru că proiectul minier de la Roșia Montană stagnează, iar locuitorii acestei zone nu au din ce trăi!

V-am prezentat pe scurt obiectul acelei interpelări. Ca răspuns, însă, domnul ministru Eugen Nicolicea s-a rezumat doar la a invoca raportul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului cu privire la proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană și stimularea și facilitarea dezvoltării activităților miniere în România. Însă interpelarea a fost adresată primului-ministru în data de 23 septembrie anul trecut, iar raportul comisiei speciale comune a fost depus în data de 12 noiembrie 2013. Conform Regulamentului Senatului, având în vedere că l-a invocat și domnul deputat Nicolicea, ar fi trebuit să primesc răspuns la această interpelare în două săptămâni sau în cel mult 3 săptămâni,  pentru motive temeinice.

Nu vreau să cred că unii membri ai Guvernului amână cu bunăştiinţă rapunsurile la întrebările şi întrebările formulate de mine, tocmai pentru că reprezint județul Alba în Senatul României. Județul în care PDL a reușit să învingă ,,Armata Roșie” PSD, la alegerile europarlamentare recente. Județul în care moții au ajutat la găsirea avionului prăbușit în Munții Apuseni, în luna ianuarie a acestui an, ajungând la fața locului, fără a avea o dotare ştiinţifico-fantastică, înaintea autorităților care aveau prerogative legale în acest sens, dar scuzabile oarecum, deoarece la rândul lor duceau lipsă de ceva: omenia! Da, omenia a condus moţii pe dealuri, şi tot omenia trebuie să le împlinească ale lor idealuri. Cu toate acestea, un reprezentant al Guvernului tratează cu atâta ușurință  subiectul ,,Roșia Montană”, deși zeci de moți și-au arătat solidaritatea, unindu-și eforturile pentru a salva viața acelor oameni!

În încheiere, doresc să reiterez ceea ce am afirmat în partea introductivă a acestei declaraţii politice: sunt profund mâhnit, dar nu resemnat! De aceea voi milita, în continuare, ca membrii Guvernului să înţeleagă că se află sub control parlamentar, iar ignoranţa, sfidarea şi infatuarea nu pot fi tolerate de organul reprezentativ suprem al poporului român – Parlamentul!

Alexandru PEREȘ, senator PDL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea