FOTO, VIDEO| Alegeri EUROPARLAMENTARE 2014, Ioan Dîrzu: Am votat pentru ca România să fie bine reprezentată şi în Parlamentul European
Preşedintele PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu a votat astăzi, de la ora 9.00, la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Alba Iulia pentru ca „România să fie bine reprezentată şi în Parlamentul European, ca cei care vor reprezenta după data de 25 România, să fie mai aplecaţi asupra problemelor cu care se confruntă”.
„Sperăm ca toţi românii care sunt „Mândri că sunt români” să meargă la vot, să voteze cu cei care cred că-i reprezintă, să voteze pentru o Românie puternică, şi începând cu ora 21.00 să ne bucurăm cu toţii că echipa condusă de Victor Ponta şi de europarlamentarii PSD-UNPR-PC vor fi pe primul loc inclusiv în judeţul Alba”, a spus Ioan Dîrzu care speră că în judeţ va fi o prezenţă la urne de peste 30%.
Preşedintele PSD Alba a infirmat spusele primarului Traian Ursaleş din Meteş care ar fi zis că deputatul a făcut campanie electorală sâmbătă, 24 mai, pe raza comunei. „Spuneţi-i că minte. Eu ieri nu am fost în comuna Meteş şi după stilul caracteristic de a intimida probabil colegii mei din PSD. Acolo ştim cine face campanie, o campanie murdară, cred că-i aparţine”, a mai spus Dîrzu, care a venit la vot însoţit de soţie.
[nggallery id=1803]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii