Biserica Ortodoxă Română recomandă clerului şi credincioşilor să voteze responsabil la alegerile europarlamentare
EUROPARLAMENTARE 2014. Potrivit unui comunicat Biserica Ortodoxă Română (BOR) recomandă clerului şi credincioşilor ortodocşi să participe la alegerile europarlamentare şi să susţină pe acei candidaţi care fac dovada că pot apăra şi promova valorile creştine, în special familia tradiţională, viaţa şi demnitatea umană
„Neutră din punct de vedere politic, dar nu indiferentă faţă de problemele societăţii româneşti, Biserica Ortodoxă Română va continua să se implice în politica generală a ţării, contribuind – prin mijloace specifice – la apărarea credinţei în Dumnezeu, a libertăţii, democraţiei, independenţei, integrităţii, prosperităţii spirituale şi materiale a Ţării şi poporului român, respingând orice formă de ideologie atee, precum şi orice formă de extremism. În perspectiva alegerilor europarlamentare din România din ziua de 25 mai 2014, Biserica Ortodoxă Română recomandă clerului şi credincioşilor ortodocşi ca, în calitate de cetăţeni europeni, să participe la alegerile europarlamentare şi să susţină pe acei candidaţi care fac dovada că pot apăra şi promova valorile creştine, în special familia tradiţională, viaţa şi demnitatea umană”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, joi, de Patriarhia Română.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
Modernizarea sediului Primăriei Mirăslău pentru eficientizare energetică: Investiție de peste 1 milion de lei
Modernizarea sediului Primăriei Mirăslău pentru eficientizare energetică: Investiție de peste 1 milion de lei Administrația comunei Mirăslău, a scos licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede modernizarea și eficientizarea energetică a clădirii sediului primăriei. Citește și: Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 3 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Tradiţia fascinantă a Târgului de fete de pe Muntele Găina. Cum erau vândute fetele de măritat în secolul XIX în comunităţile din Munţii Apuseni