Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

Candidatul independent la alegerile europarlamentare Mircea Diaconu vine la Alba Iulia în 9 mai

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

mircea_diaconu_1332b35fe2Candidatul independent la alegerile europarlamentare 2014 Mircea Diaconu face ocolul României în 22 de zile, iar în drumul său se opreşte şi la Alba Iulia, în data de 9 mai, la ora 10.00, în faţa la Hotel Cetate.

La începutul primăverii Agenţia Naţională de Integritate şi Ministerul Public au contestat în instanţă candidatura lui Mircea Diaconu ca independent, însă tribunalul a arătat că Diaconu are „vocaţia legală incontestabilă” de a ocupa funcţia de europarlamentar, instanţa explicând că legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice nu poate fi asociată legii penale.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Născut pe 24 decembrie 1949, la Vlădeşti, în judeţul Argeş, Diaconu este căsătorit cu actriţa Diana Lupescu. Împreună au doi copii, Ana şi Victor.

DiaconuMircea Diaconu a fost director al Teatrului „Nottara” din Bucureşti şi a fost membru în Consiliul National al Audiovizualului până în 2004. După ce Mircea Diaconu şi-a încheiat mandatul de la CNA a fost numit director la acest teatru.

Mircea Diaconu a fost primul actor din Romania care si-a dat demisia, devenind liber profesionist, imediat după Revoluţie.

A jucat in peste 30 de filme şi in sute de roluri în spectacole de teatru, pe scena, la radio si la televiziune.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024, și-au depus candidatura 7 candidați. Până la data publicării acestui articol, doar 5 au fost validați. Candidaților Nicola Adrian de la Partidul Național […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea