MARŢI: TÂRG de JOBURI la Alba Iulia, în cadrul Săptămânii Tineretului. Se adresează celor cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani
Tinerii dornici să muncească din judeţul Alba pot participa marţi, 6 mai, la ”Târgul de Joburi” destinat lor. Evenimentul se va desfăşura, între orele 9.00 – 13.00, la Casa de Cultură a Studenţilor şi se adresează exclusiv persoanelor cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani. Târgul face parte din programul manifestărilor dedicate Săptămânii Naţionale a Tineretului, sărbătorită în aceste zile la Alba Iulia.
Săptămâna Tineretului, organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Alba a debutat vineri, 2 mai, chiar de Ziua Mondială a Tineretului, cu o masă rotundă, o întâlnire a tinerilor cu membrii Grupului de teatru „Skepsis”, la Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia.
Marţi, va avea loc Târgul de Joburi, unde tinerii aflaţi în căutarea unui loc de muncă vor avea ocazia de a se întâlni faţă în faţă cu angajatori din judeţul Alba . Tot în cadrul evenimentului de marţi, la ora 14.00, va avea loc o dezbatere pe tema „Tinerii Europei”- şansele tinerilor în UE de astăzi şi un workshop ” „Voluntariat şi antreprenoriat pentru tineri”.
Săptămâna Tineretului continuă zilele următoare la Alba Iulia, după următorul program:
Miercuri, 7 Mai 2014, Şanţurile Cetăţii ( zona restaurant Gothic)
Ora 10.00 “Crosul Tineretului”
– participanţi: tineri 14-35 ani
– categorii de vârstă: 14-17 ani (F+M) şi 18-35 ani (F +M)
Ora 12.00- premierea se va face pe categorii de vârstă (F+M) , locul I, II, III , se vor acorda medalii, diplome, materiale sportive
Se va premia cea mai „funny” ţinută
TOMBOLA: Premiu – o bicicletă
Club Winner’s Club Ţălnar Alba Iulia
Ora 16.00-19.00 Competiţii sportive „ Cupa Tineretului” la fotbal, tenis, tenis cu piciorul, tenis de masă (F+B)
Participanţi: tineri 14-35 ani
– se vor acorda premii: medalii, diplome, materiale sportive
Vineri, 9 Mai 2014, Spaţiile Ryma
Ora 16.00-21.00 Workshop GRAFFITI
Alte activităţi: volei, panou căţărare , darts, etc
Invitaţi : AEMINIUM (George Grosu).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii