Premierul Ponta despre Roşia Montană: ”Nu vreau ca statul, în loc să încaseze redevenţe, să plătească despăgubiri”
Primul ministru Victor Ponta a declarat că se va „bate” pentru interesele statului român dacă Gabriel Resources se va îndrepta împotriva României în instanţă pentru proiectul Roşia Montană, pentru că nu vrea ca statul, „în loc să încaseze redevenţe şi să aibă locuri de muncă”, să plătească despăgubiri.
Premierul Victor Ponta a fost întrebat, sâmbătă, la Târgu Jiu, ce va face în privinţa proiectului Roşia Montană, dacă compania canadiană Gabriel Resources va da statul român în judecată pentru că nu a respectat angajamentul de exploatare.
„Ne vom apăra, bineînţeles, pentru că eu nu vreau ca statul român, atât timp cât sunt eu prim-ministru, nici cât vor fi alţi prim-miniştri, în loc să încaseze redevenţe şi să aibă locuri de muncă, să plătească despăgubiri. Am plătit şi aşa destule despăgubiri pentru alte lucruri. Însă, mai mult de atât nu pot să comentez, mai ales că înţeleg că va fi vorba de un proces internaţional, şi atunci evident eu mă voi bate pentru interesele statului român„, a afirmat Ponta.
Întrebat dacă mai sunt necesare avize de mediu, premierul a răspuns: „După cum ştiţi, trebuie o lege aprobată de către Parlament şi doar Parlamentul poate decide şi, după ce m-am înţeles cu domnul Antonescu că aprobăm acea lege, dânsul, ca în multe alte ocazii, s-a răzgândit şi probabil acum aştept să se răzgândească din nou, ca să putem trece, că orice e posibil„.
Compania canadiană Gabriel Resources pregăteşte un caz de arbitraj internaţional împotriva României în care va cere despăgubiri de miliarde de dolari, după ce a încercat fără succes în ultimii 15 ani să dezvolte proiectul minier Roşia Montană, potrivit publicaţiei canadiene The Globe and Mail.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 8 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 12 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor