Zilele Medicale ale Albei în 24 – 26 aprilie. Programul complet, tematica şi condiţiile de participare
Conferinţa „Zilele Medicale ale Albei” va începe din 24 aprilie şi va ţine până sâmbătă, 26 aprilie. Evenimentul este adresat medicilor de familie, creditat de Colegiul Medicilor din Romania si Ordinul Asistenţilor Medicali din Romania şi va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.
Tematica abordata la “Zilele Medicale ale Albei”
Conferinţa adresată medicilor de familie se desfăşoară sub tematica generala “Deziderate şi priorităţi în sănătatea anului 2014”.
In cadrul evenimentului, vor fi dezbătute subiecte precum Reforma sistemului de sănătate 2014, Prioritate pentru prevenţie, Managementul bolilor cronice netransmisibile – actualităţi.
Activităţi în cadrul conferinţei
Dezbaterile pe subiecte de actualitate în medicina de familie vor avea loc sub forma prezentărilor în plen şi a atelierelor de lucru.
Medicii prezenţi vor putea vizita şi zona de standuri şi exponate medicale.
Comitet ştiinţific al Conferinţei “Zilele Medicale ale Albei”
Din comitetul ştiinţific fac parte dr. Rodica Tănăsescu, preşedinte SNMF, dr. Butnaru Anton, dr. Crăciun Marioara Lucia, dr. Haber George, dr. Vieru Gheorghe.
Programul conferinței:
Joi, 24 aprilie
8.00 – 9.00: Înscrierea și înregistrarea participanților
9.00 – 14.00: Lucrările Conferinței, dezbateri în plen
14.00 – 14.30: Vizitarea standurilor expoziționale
15.30 – 16.30: Ateliere de lucru în paralel
17.00 – 19.00: Ateliere de lucru M. F și O.A.M.R
19.00 – 19.30: Concluziile atelierelor pe temele dezbătute
19.30 – 20.30: Deschiderea oficială
20.30: Cocktailul de primire
Vineri, 25 aprilie
8.30 – 11.00: Lucrările conferinței (I)
11.00 – 11.30: Pauză de cafea
11.30 – 13.30: Lucrările conferinței (II)
13.30 – 14.30: Pauză de prânz
14.30 – 16.30: Lucrările conferinței (III)
16.30 – 17.00: Pauză cafea
17.00 – 19.00: Lucrările conferinței (IV)
20.00: Cina festivă
Sâmbătă, 26 aprilie
8.30 – 10.30: Lucrările conferinței, dezbateri în plen
10.30 – 11.00: Pauză de cafea
11.00 – 13.30: Grupul de vaccinologie a SNMF Workshop
13.30 – 14.30: Deziderat și realitate în medicina de familie
14.30 – 15.30: Concluzii
15.30 – 16.00: Închiderea conferinței și înmânarea certificatelor de participare
16.00 – 18.00: Vizitarea Cetății Vauban
Taxe de participare şi înscriere
Pentru membrii SNMF taxa este de 150 RON, pentru medicii care nu sunt membri SNMF – 190 RON, pentru studenţi, rezidenţi, pensionari – 50 RON, asistenţi medicali – 70 RON.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sănătatea și natură
CEAPA – proprietăţi. Cea mai umilă dintre legume are o forţă de vindecare uriaşă
Boli ce pot fi prevenite cu ceapă • Tratamente interne cu ceapă • Tratamente externe cu ceapă • Remedii din ceapă De la o vreme încoace, tot ce punem în farfurie se studiază în laboratoare şi universităţi. Ştiinţa îşi întoarce atenţia spre farmacia naturii, descoperindu-i cu uimire potenţialul, subapreciat până acum. Iar printre motivele de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie 1967: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai țării noastre, încetează din viață