Trei locuri întâi pentru pugiliştii unirişti la „Cupa Luduşului” *CS Unirea Alba Iulia la naţionalele de juniori
Trei pugilişti albaiulieni, legitimaţi la CS Unirea Alba Iulia au participat la „Cupa Luduşului”, întrecere pugilistică la care au mai avut reprezentanţi şi alte 6 cluburi din Transilvania, BC Gilău, Universitatea Cluj, CS Luna Câmpia Turzii, CS Turda, Stejarul Daneş şi RingBox Tg. Mureş. Competitorii din Cetatea Marii Uniri au izbutit să se claseze pe locul întâi, după cum urmează: *Florin Marius Nicula (foto, primul din stânga, poza reprezentativă) – elev la Colegiul „Dorin Pavel” Alba Iulia, la categoria 54 kilograme tineret; *Ştefan Pleş (al doilea din dreapta) – elev la LPS Alba Iulia, la categoria 63 kilograme, juniori; *Robert Chirilă (primul din dreapta) – Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă, la categoria 54 kilograme juniori.
Pentru prezenţa la competiţia din Mureş, uniriştii pregătiţi de antrenorul Nicolae Paştiu, ajutat de instructorul Zoltan Boldiszar au primit sprijin din partea conducerii CS Unirea Alba Iulia şi firmei Livio Dario. În fapt a fost o verificare înaintea finalelor Campionatelor Naţionale de Juniori de la Cluj-Napoca, din această săptămână, unde sunt înscrişi Robert Chirilă (categoria 54 kg), Ştefan Pleş (cat. 63 kg) şi Alexandru Nicula (cat. 66 kg). În acest an, sportivii de la CS Unirea Alba Iulia au cucerit trei medalii naţionale, la Cupa României pentru tineret de la Brăila, prin Alexandru Precup – argint (cat. +91 kg), respectiv Ion Pleş (cat. 52 kg) şi Florin Nicula (cat. 64 kg) – bronz. Să mai adăugăm că Ion Pleş este component al lotului naţional de tineret, bifează un cantonament centralizat la Reşiţa în perspectiva obţinerii „biletelor” pentru Campionatele Europene din acest an.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii