Regiunea Centru, din care face parte și Alba, este defavorizată. Are un PIB pe cap de locuitor de sub 45% din media UE
Modul de acordare al ajutoarelor de stat de către Guvernul român, de genul celui dat companiei germane Daimler pentru investiția de la Sebeș, a fost aprobat de Comisia Europeană (CE). Astfel, CE a stabilit ca România să rămână împărțită în opt regiuni, Alba făcând parte ca și până acum, din Regiunea Centru, alături de județele Brașov, Sibiu, Mureș, Covasna și Harghita. După această hartă vor fi acordate ajutoare ajutoare de stat pentru dezvoltare regională în perioada 2014-2020.
„Noua hartă a ajutoarelor regionale stabileşte un cadru clar în care România poate promova investiţiile productive în regiunile defavorizate în perioada 2014-2020”, a declarat vicepreşedintele CE responsabil de concurenţă, Joaquín Almunia, potrivit unui comunicat publicat, miercuri, de Comisia Europeană (CE), citat de Mediafax. Harta va fi disponibilă în perioada 1 iulie 2014 – 31 decembrie 2020, notează Comisia.
Regiunile care au un PIB pe cap de locuitor sub 75 % din media UE sunt eligibile în mod prioritar pentru ajutoarele regionale pentru investiţii, scopul principal al ajutoarelor fiind de a promova dezvoltarea regiunilor defavorizate din Europa.
Regiunea Centru, din care face parte și Alba are un PIB pe cap de locuitor de sub 45% din media UE și este eligibilă pentru ajutoare regionale pentru investiţii de până la 35-50% din costurile eligibile ale proiectelor de investiţii.
Scopul ajutoarelor de stat regionale este de a sprijini dezvoltarea economică şi ocuparea forţei de muncă.
Printre principalii beneficiari de ajutor de stat care au primit acorduri de finanţare în anul 2013 se numără companii cu capital străin precum Daimler, IBM, Microsoft, Dell, Delphi, Continental Anvelope, dar şi companii româneşti, cum ar fi Adeplast. Pirelli, Dacia-Renault, Rombat, Contitech (parte a grupului Continental) sunt o parte dintre firmele care au şi finalizat anul trecut proiectele finanţate cu ajutor de stat.
Regiunile de dezvoltare ale României
Nord-Est – judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui,
Sud-Est – judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea,
Sud-Muntenia – Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman,
Sud-Vest Oltenia – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea,
Vest – județele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş,
Nord-Vest – judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj,
Centru – județele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024, și-au depus candidatura 7 candidați. Până la data publicării acestui articol, doar 5 au fost validați. Candidaților Nicola Adrian de la Partidul Național […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale