Rămâi conectat

Ştirea zilei

UPDATE/ Trafic de minori: Dr. Molnar Geza, fost consilier PDL în Aiud, a fost trimis în judecată

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pe rolul Tribunalului Alba se află, marți, 8 aprilie, primul termen în dosarul medicului Molnar Geza, fost consilier local în Aiud, trimis în judecată pentru trafic de minori. În același dosar au mai fost trimise în judecată Loredana Florina Bîrluț și Daniela Cernea.

Acesta a fost reținut, miercuri, în urma unei acţiuni a DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia în colaborare cu BCCO Alba Iulia, pe linia combaterii traficului de minori şi proxenetismului.

Potrivit procurorilor în cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a înlesnit practicarea prostituţiei pentru mai multe persoane, inclusiv o persoană minoră, efectuând  operaţiuni de intermediere a practicării prostituţiei, prin identificarea şi furnizarea de clienţi, precum şi prin organizarea unor astfel de întâlniri cu persoane din anturajul său, tot pentru întreţinerea de relaţii sexuale. Activitatea infracţională a inculpatului a fost sprijină şi de suspecta B.L.F.

S-a stabilit că doctorul Molnar a racolat trei fete, dintre care una minoră (15 ani), promițânu-le că le va ajuta să se realizeze în viață și că nu li se va întâmpla nimic dacă vor asculta de el, amintindu-le de poziția sa în administrația locală și relațiile cu anumiți oameni influenți din județ.

Până în prezent au fost identificați 7 clienți, care au întreținut relații sexuale cu cele trei fete. Majoritatea dintre aceștia sunt din Alba (Aiud, Teiuș, Alba Iulia, Sebeș), iar ceilalți din alte județe. Este vorba despre persoane din anturajul inculpatului, oameni de afaceri și din administrație. Partidele de sex aveau loc în camere din diferite pensiuni, sau în autoturismele clienților.

Inculpatul și-a recunoscut parțial vinovăția, respectiv faptul că a intermediat întreținerea de relații sexuale cu diferite persoane.

În urma arestării Molnar Geza a fost exclus din PDL printr-o hotărâre aprobată în unanimitate de Biroul permanent local al organizației locale Aiud din 13 martie.

UPDATE: La termenul de astăzi magistrații au dispus judecarea inculpatului sub control judiciar. Molnar Geza nu poate părăsi, deocamdată, arestul deoarece decizia poate fi contestată în 48 de ore de la comunicare, la Curtea de Apel Alba Iulia care va lua o hotărâre definitivă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Cum s-a petrecut incidentul în care o fetiță de trei ani a fost grav rănită: A căzut de la etajul unei locații de cazare, din satul Călugărești

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum s-a petrecut incidentul în care o fetiță de trei ani a fost grav rănită: A căzut de la etajul unei locații de cazare, din satul Călugărești O fetiță de doar 3 ani a fost grav rănită joi după-masa, după ce a căzut de etajul unei locații de cazare din satul Călugărești, comuna Avram Iancu. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea