Rămâi conectat

Politică Administrație

Rodica Andronescu: ”Ce fac instituţiile statului pentru cei care îşi pierd locul de muncă?”

Ziarul Unirea

Publicat

în

România ca stat membru al UE dispune, printre altele, de un fond european nerambursabil care intervine în condiţii de criză spre a  oferi sprijin unei regiuni, judeţ sau localităţi în care se produc concedieri masive. Este vorba de fondul european de ajustare la globarizare (FEG).

Judeţul Alba, este pe cale să se confrunte cu o astfel de situație: disponibilizările anunţate pentru luna aprilie de RMGC pentru 80% din angajaţii companiei de la Roșia Montană. Ce fac şi mai ales ce ar putea face instituţiile statului pentru a diminua efectul acestor disponibilizări? Până acum, mai nimic! Câte din serviciile de preconcediere au fost puse la dispoziţia persoanelor ameninţate de riscul de a deveni şomeri de către AJOFM Alba?

Şi totuşi…s-ar putea face mult mai mult pentru lucrătorii de la RMGC aflaţi în pragul concedierilor. Cum? Simplu: AJOFM Alba se pune pe treabă, identifică un pachet de servicii şi completează, împreună cu ANOFM, cererea de sprijin financiar din FEG, care poate să acopere până la 60% din pachetul de măsuri active propuse pentru piaţa muncii, destinate să reintegreze rapid beneficiarii într-un loc de muncă durabil, fie în cadrul, fie în afara sectorului lor inițial de activitate. Diferenţa de 40% ar putea fi acoperită din bugetul asigurărilor pentru şomaj (BAŞ). Se ştie, că prin HG nr.1086/2010 Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a fost desemnată autoritate națională responsabilă pentru gestionarea asistenţei financiare nerambursabile acordate României prin FEG. În calitate de solicitant, ANOFM are printre atribuții: elaborarea cererii de contribuţie financiară nerambursabilă din FEG și transmiterea acesteia Comisiei Europene, împreună cu alte documente și informații relevante. AJOFM Alba este structură judeţeană a ANOFM şi Roşia Montană  trebuie să beneficieze de toate serviciile de preconcediere, concediere şi postconcediere  pe care serviciul public de ocupare le poate oferi.

Acest tip de finanţare s-a dovedit un succes in cazul AJOFM Cluj, care a reușit printr-un proiect cofinanțat din FEG să anuleze efectele disponibilizaților Nokia de la Jucu.

Ce fel de ajutor poate fi oferit de FEG: formare şi reconversie profesională individualizată, inclusiv competenţe în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi atestarea experienţei dobândite, asistenţă pentru căutarea unui loc de muncă, orientare profesională, servicii de consiliere, mentorat, asistenţă în domeniul reorientării profesionale, promovarea spiritului antreprenorial, ajutor pentru desfăşurarea de activităţi independente, demararea de afaceri şi preluarea întreprinderilor de către lucrători şi activităţi de cooperare; măsuri speciale, pe o durată limitată, cum ar fi: alocaţii pentru căutarea unui loc de muncă, stimulente de creare de locuri de muncă pentru angajatori, alocaţii de mobilitate, sau alocaţii de formare sau de subzistenţă (inclusiv alocaţii pentru îngrijitori); măsuri pentru a stimula în special persoanele defavorizate, persoanele în vârstă şi tinerii fără loc de muncă să rămână sau să se întoarcă pe piaţa muncii.

Soluţii există, mai este însă nevoie de profesionalism şi motivare în a le aplica! Oare, este motivare mai mare  decât iminenta disponibilizare a aproape 400 de angajaţi  şi posibilitatea de a le oferi o alternativă pentru un serviciu public de ocupare, adică AJOFM Alba?

Rodica ANDRONESCU, preşedinte OF PDL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea