Hotărâre a CL Alba Iulia: Terasele sezoniere vor fi deschise până la ora 24.00 dar fără muzică și fără fotbal la televizor
Consilierii locali din Alba Iulia au aprobat în ședința extraordinară propunerile de modificare a Regulamentului de amplasare, organizare şi funcţionare a teraselor sezoniere în municipiu. Acestea vor rămâne deschise zilnic până la ora 24.00 având însă obligații clare de păstrare în limite rezonabile a ordinii și liniștii din zonă, astfel încât locatarii blocurilor din apropiere să fie cât mai puțin deranjați.
Decizia luată de Consiliul Local nu va fi, totuși, pe placul unor cetățeni care au solicitat eliberarea Bulevardului Transilvaniei și păstrarea acestuia ca un loc destinat strict pentru promenadă, însă primarul Mircea Hava (în consens cu consilierii locali), a motivat că în toate țările din Europa există astfel de amplasamente unde oamenii se pot relaxa, bineînțeles, decent și fără a-i deranja pe alții. Acesta le-a recomandat propietarilor de terase prezenți la ședință să instituie și să păstreze reguli clare pentru clienți, astfel încât zona să fie lipsită de poluarea fonică de care se plâng localnicii.
Alte noutăți din regulament sunt: obligația ca terasa sezonieră să fie amenajată în termen de cel mult 30 de zile de la data semnării contractului de închiriere și sancționarea lui în cazul în care nu respectă condițiile impuse în respectivul document; interzicerea schimbării amplasamentului teraselor sezoniere sau modificării suprafeţelor de teren ocupate de acestea, ancorării elementelor terasei de copaci şi obligarea deținătorilor de a lua toate măsurile pentru protejarea spaţiilor verzi, a copacilor, a mobilierului urban şi a tuturor elementelor de echipare edilitară din perimetru.
Prin proiectul de hotărâre aprobat astăzi s-au modificat și unele sancțiuni care se aplică în cazul nerespectării regulamentului. Astfel, nerespectarea orarului de funcționare va fi ”taxată” cu amendă între 1.000 și 2.000 de lei; utilizarea altui mobilier decât cel autorizat – amendă între 1.000 și 2.000 de lei; nerespectarea obligației de a preda terenul liber de sarcini la încetarea activității și/sau ca urmare a somației de eliberare a amplasamentului precum și neaducerea amplasamentului la starea inițială – amendă de la 1.500 la 2.500 de lei; amplasarea de televizoare sau alte mijloace audio-video și difuzarea de muzică se sancționează cu amendă de la 1.500 până la 2.500 de lei; închiderea terasei pe laturile sale exterioare cu paravane de orice fel – amendă între 500 și 1.000 de lei.
În cazul în care, în termen de 7 zile una dintre contravenții se repetă, se pot aplica sancțiuni complementare care ajung până la suspendarea activității până la remedierea deficiențelor, rezilierea unilaterală a contractului de închiriere sau chiar ridicarea terasei sezoniere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii