Cu sau fără Dumnezeu?

Am recitit acum câteva zile cartea „Cine suntem”, a lui Dan Puric, o carte cu dimensiuni de revelaţie pentru neamul românesc. Am fost, ca şi prima dată, vă mărturisesc, de-a dreptul îndurerat de adevărurile spuse acolo de către autor, cu o francheţe ce frizează inspiraţia divină. Cu atât mai mult cu cât, acum, aveam încă un prilej de îndurerare pe care l-a adus în atenţia dumneavoastră, deja, magistral, o colegă, acum câteva zile: este vorba despre dispariţia modelului de om politic care a fost Ion Diaconescu, seniorul PNŢCD după dispariţia celuilalt senior, Corneliu Coposu. Şi când te gândeşti că facţiunile şi „aripioarele” desprinse din PNŢCD-ul tradiţional (îl numesc tradiţional pe cel condus de Victor Ciorbea, care primise girul seniorului Diaconescu şi al surorilor Coposu), deci, când te gândeşti că facţiunile alea intenţionau să-i excludă din partid tocmai pe Diaconescu şi pe surorile Coposu… Atunci realizezi până la ce nivel de pervertire (şi de teamă) au ajuns structurile de atac ale altor partide, faţă de ceea ce înseamnă partidul istoric PNŢCD. Şi m-am tot întrebat de ce? De ce s-ar fi temut şi ar fi încercat din răsputeri să anihileze un partid atât de „mic” precum e cel ţărănist?. Şi am aflat, din cartea maestrului Dan Puric. Iată de ce: pentru că PNŢCD este singurul partid care se mai intitulează (şi se legitimează) ca fiind creştin, într-o volbură de partide pentru care sintagma „creştin” nu mai înseamnă nimic. Partide care consideră că ele sunt mai presus de Dumnezeu. (Desigur, nu vreau să generalizez, căci există buni creştini şi în alte partide, dar sunt minoritari) Iar de aici, de la lipsa de teamă şi de respect faţă de Dumnezeu, vin toate relele pe care le trăim azi.
Ion Diaconescu şi Corneliu Coposu au fost doi mari politicieni, două modele pentru generaţiile viitoare (când se va şti mai mult despre ei!) pentru că au fost nu numai politicieni, ci mai întâi oameni politici şi, fireşte, oameni români, creştini, care au făcut politică. În mod consecvent şi chiar sfinţindu-se prin suferinţa lor, în temniţele comuniste. Iată ce spune Dan Puric despre politicieni, în acest context: statutul omului politic al lui Aristotel, în cetatea ideală, era departe de cel al politicianului actual, pentru că „El era conştiinţa cetăţii. El construia. Cei de azi dărâmă, nu construiesc. (…) Dacă ne gândim bine, noi nu mai (prea) avem oameni politici. Omul politic are responsabilitate. Să ne gândim la un Brătianu, să ne gândim la Take Ionescu… Ei construiau. Păi, Brătianu, ca să-l aducă pe rege, şi-a vândut moşia. Se sacrificau, se jertfeau. Primul lucru pe care-l face creştinul este să se jerfească. Dă de la el, fie că este boier, fie că este ţăran…” Aş pune în cumpănă jertfa unor astfel de oameni politici, cu „jertfa” unora actuali pentru propria avere, schimbându-şi opţiunile după cum bate vântul, şi cu declaraţia unui domn B., (care cică m-a învăţat pe mine să scriu) şi care mi-a mărturisit „confidenţial” că „marea finanţă conduce lumea”.  Poate te conduce pe dumneata, care ai sărit ca o mică lăcustă pe la uşile a vreo trei partide, din câte ştiu eu. Şi pe marea asta finanţă cine o conduce, domnule B.? Oare dumneata nu ai văzut însemnul de deasupra însemnelor „marii finanţe”? Al cui e „ochiul” acela, domnule B.? Ei bine, află că e ochiul lui Dumnezeu, căci El conduce lumea… Iar asta vei afla şi dumneata curând, cum deja află întreaga omenire cuprinsă de criză, cu toate finanţele ei ce curg după sisteme „verificate” inutil.
Ioan HĂNŢULESCU

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---