PROPUNERE: 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române ar putea fi declarată sărbătoare legală nelucrătoare
24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române – sărbătoare legală nelucrătoare. Aceasta este propunerea senatorilor din Comisia pentru cultură, care au adoptat un raport favorabil cu amendamente la o iniţiativă semnată de grup de peste o sută de parlamentari PSD, PNL, UNPR şi PDL. Printre aceştia, se află şi senatorul PDL de Alba, Alexandru Pereş.
Propunerea legislativă prevedea iniţial ca 24 ianuarie să fie declarată doar „sărbătoare legală”, nu şi „nelucrătoare”. Prin proiect se mai prevede că autorităţile administraţiei publice centrale vor organiza sau vor sprijini logistic şi material manifestările publice dedicate acestei zile.
„Voinţa şi curajul ieşenilor de a realiza Unirea Moldovei cu Ţara Românească trebuie recunoscute de întreaga naţiune română drept un exemplu de solidaritate şi sacrificiu, de afirmare a conţtiinţei naţionale. (…) Sacrificându-şi capitala, moldovenii au dat românilor o ţară. Considerăm anormal sa ziua de 24 ianuarie să fie un simplu prilej de discursuri, o zi a cărei semnificaţie profundă în devenirea noastră naţională şi statală să se piardă cu trecerea timpului. 24 ianuarie semnifică, practic, ziua de naştere a statului naţional mopdern român şi românii nu trebuie să uite acest lucru. (…) Recunoaşterea ca sărbătoare legală este un gest simbolic care conferă acestei sărbători statutul binemeritat, deoarece există un adevăr istoric de netăgăduit: România s-a născut la Iaşi”, se arată în expunerea de motive.
Iniţiatorii au preluat în această expunere de motive din textul Proclamaţiei „România s-a născut la Iaşi!”, din 24 ianuarie 2010, ai cărei semnatari sunt menţionaţi ca „autori” ai propunerii legislative – Primarul Municipiului Iaşi, Gheorghe Nechita, Înalt Prea Sfinţia Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, academicieni şi rectori ai unor universităţi din Iaşi.
Semnatarii propunerii legislative menţionează că, la acea vreme, preşedintele Traian Băsescu şi-a declarat, la rândul său, sprijinul pentru proclamaţia prin care se cerea ca această zi să devină sărbătoare legală.
Printre iniţiatorii acestui proiect se numără Ecaterina Andronescu, Viorel Arcaş, Gabriela Firea, Dumitru Oprea, Alexandru Pereş, Eugen Bejinariu, Ana Birchall, Florin Iordache, Cosmin Nicula, Bogdan Niculescu-Duvăz şi Mădălin Voicu.
Iniţiativa urmează să fie discutată, pentru raport, şi de membrii Comisiei pentru muncă, aceştia decizând să o amâne pentru două săptămâni în lipsa unui punct de vedere din partea Guvernului. Proiectul va fi dezbătut în plenul Senatului în calitate de primă Cameră sesizată.
sursa: mediafax, FOTO: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii