Pentru OIR POS DRU Regiunea Centru, luna februarie şi luna martie sunt totuna!
- OIR POS DRU Regiunea Centru are pretenţia de a monitoriza proiecte europene, dar nu se pricepe nici măcar să înregistreze o sesizare banală
După cum aţi putut afla din paginile cotidianului nostru, în data de 4 martie 2014 am înaintat o adresă oficială către OIR POSDRU Regiunea Centru, prin care ceream, printre altele, date referitoare la stadiul unor module productive (spălătoria ecologică şi florăria ce trebuiau realizate şi susţinute în cadrul proiectului FEMRROM, al Asociaţiei Pakiv). După cum aţi aflat deja, la numai două zile după apariţia articolului nostru şi de la data înregistrării adresei oficiale, pe o clădire pustie din municipiul Alba Iulia (fostul sediu al OIR POSDRU Regiunea Centru), în care se află spaţii de închiriat şi în momentul de faţă, au apărut două bannere care anunţă pompos că acolo există cele două module: spălătoria ecologică şi florăria! Aiurea… Ca un gest de „contraatac” Asociaţia Pakiv şi-a trimis reprezentantul duminică, 9 martie, să ne intimideze, făcând fotografii redacţiei noastre din toate unghiurile cu „tableţica”. Păi, da! Ce credeţi, că reprezentantul asociaţiei se încurcă cu chestii de-astea mărunte, „low cost”, cum ar fi aparatele foto? Are el ditamai „Jaguarul” aşadar se vede că nu-i plac lucrurile ieftine. E prea sărac pentru asta. Mi se rupe inima de mila lui, deşi mai mult mi se rupe inima pentru romii necăjiţi pe care i-a „cursat” pe diferite poiecte, lăsându-i după aceea de izbelişte. În acest context vreau să fac precizarea că el, reprezentantul „fără nume” (pe care l-am surprins şi l-am fotografiat în exerciţiul funcţiunii sale de „fotoreporter” cu tableţică) nici măcar nu cred că este chiar atât de vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat la Pakiv. Cred că stăpânii lui politici i-au impus să angajeze pe proiecte, cu sume de zeci de mii de euro salariu, tot felul de „sclembărici” de partid. Ca să mănâncă şî gura lor dân proiectele heuropene pentru romi…
Dar problema este alta. În articolul nostru făceam afirmaţia că Pakiv-ul are relaţii. Şi se vede că este aşa. Dar relaţiile pe care le are la OIR POSDRU Regiunea Centru nu-i vor folosi la nimic, după părerea mea. Pentru că acolo incompetenţa este la ea acasă. Şi vă dau un singur exemplu. În data de 4 martie 2014 (04.03.2014) am depus adresa oficială la care făceam referire mai sus. Ei bine, ce număr de înregistrare credeţi că am primit? Numărul 1265/04.02.2014. Adică un număr de înregistrare din luna… februarie! (vezi facsimilul 1) Păi, dacă atâta atenţie au angajaţii OIR POSDRU Regiunea Centru la banala înregistrare a unei adrese oficiale, atunci cum să ai pretenţia de la ei să monitorizeze un proiect sau să verifice activitatea structurii care implementează un proiect? Colac peste pupăză, cu o promptitudine demnă de o cauză mai bună, cele două directoare ale OIR POSDRU Regiunea Centru, Maria Şteau şi Alexandra Rus îmi răspund oficial că îmi vor comunica răspunsurile solicitate în maximum 30 de zile de la data înregistrării cererii. (vezi facsimilul 2) Ha, ha, ha… Păi, logic, dacă data de înregistrare este 04.02.2014, aşa cum se poate observa, înseamnă că termenul acela de 30 de zile la care OIR POSDRU Regiunea Centru face referire, deja s-a scurs, aşadar ar trebui ca zilele acestea să primesc deja răspunsul… (I.H.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii