Deputatul de Alba, Cornel Comșa, atacă rezoluția ANI in instanță: Este probabil o comandă politică!
Deputatul PP-DD de Alba, Cornel Comșa, a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), alături de alți 31 de parlamentari.
Albaiulianul a deţinut, potrivit ANI, simultan funcţia de deputat şi calitatea de administrator la două societăţi comerciale. Lista cu parlamentarii incompatibili a fost făcută publică ieri, 12 martie.
Comșa Cornel George “se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deține, simultan, funcția de deputat și calitatea de administrator la S.C. DA EASY WAY S.R.L. și S.C. BIZ’ ROUND THE CLOCK S.R.L.”, se arată în rezoluția ANI.
Legat de această situație, deputatul PP-DD de Alba a explicat în exclusivitate pentru ziarul “Unirea” că a pus la dispoziția ANI documentele care atestă buna sa credință dar și ieșirea din starea de incompatibilitate încă din anul 2012. Comșa se declară neplăcut surprins de faptul că inspectorul de integritate nu a luat în considerare acele documente și ia serios în considerare varianta unei comezi politice. În aceste condiții parlamentarul susține că va ataca în Justiție rezoluția ANI, iar pentru că a fost nevoit să afle din presă despre această incompatibilitate ar putea da în judecată ANI și pentru prejudiciul de imagine adus de către acest organism.
“Sunt la curent cu demersurile ANI, am prezentat documente care atestă atât buna mea credință cît si ieșirea din „incompatibilitate” incă de pe data de 27 decembrie 2012. Aceste dovezi le-am depus la sediul ANI încă de acum o lună. Dacă inspectorul de integritate a binevoit sa nu le ia in considerare, urmând probabil o comandă politică, eu voi proceda la atacarea rezoluției ANI in instanță.
Bizar este faptul ca nu mi-a fost adusă la cunoștiință aceasta rezoluție mie, ca subiect, inainte de a fi facută publică. Voi ataca probabil ANI si pentru atingere adusă imaginii mele publice, dar asta voi decide impreună cu avocații mei saptămâna viitoare”, a declarat deputatul Corneal Comșa pentru ziarul Unirea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Călin Hartzos, șeful Promoției 2024–„Avram Iancu-200” la Colegiului Militar din Alba Iulia, placheta de onoare a școlii, pentru performanțele obținute. Tânărul este student la Academie Forțelor Aeriene a SUA
FOTO | Călin Hartzos, șeful Promoției 2024–„Avram Iancu-200” la Colegiului Militar din Alba Iulia, placheta de onoare a școlii, pentru performanțele obținute. Tânărul este student la Academie Forțelor Aeriene a SUA Călin Hartzos este unul dintre cei mai valoroși absolvenți ai Colegiului Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Băiatul, șef al Promoției 2024 – „Avram […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 17 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 9 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor