Constructorii de autostrăzi obligați să își plătească datoriile către subcontractori, pentru a putea lua lucrări noi
Un proiect de lege care modifică Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 84/2003, în scopul deblocării şi finalizării lucrărilor la drumurile de interes naţional, a fost adoptat astăzi de Senat, urmând să fie trimis la Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Pentru a lua lucrări de la CNADNR, proiectul de lege al Guvernului obligă marii antreprenori din construcţiile de autostrăzi şi drumuri să facă proba plăţilor către subcontractorii şi furnizorii de servicii cu care colaborează.
„Astăzi, marii antreprenori din domeniul autostrăzilor şi drumurilor naţionale încasează sume foarte mari de bani de la CNADNR pentru investiţiile care se fac în România. Din nefericire, s-a constatat, în practică, că aceşti antreprenori îşi plătesc cu foarte mare întârziere, uneori de ani de zile, subantreprenorii sau furnizorii (…) subantreprenorii români sunt cei care construiesc, efectiv, şi autostrăzile şi drumurile naţionale, iar marii antreprenori îi plătesc cu foarte mare întârziere sau deloc”, a declarat Dan Şova, ministrul Transporturilor.
Antreprenorul este obligat, de asemenea, ulterior momentului semnării contractului de achiziţie publică, să comunice de îndată CNADNR situaţia raporturilor juridice care apar între antreprenor şi subcontractant, în vederea încheierii în acest sens a unui act adiţional la contract, în termen de 30 de zile de la modificarea informaţiilor.
sursa: zf.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii