Pe surse: Crin Antonescu şi Klaus Iohannis susţin ieşirea PNL de la guvernare. Care sunt liberalii care se opun
În şedinţa PNL, Crin Antonescu a expus liberalilor varianta ieşirii PNL de la guvernare, opţiunea preşedintelui PNL fiind susţinută şi de Klaus Iohannis, potrivit site-ului pesurse.ro. De cealaltă parte a baricadei se află fostul premier Tăriceanu, vicepremierul Daniel Chitoiu dar si fostul ministru de Interne, care s-au opus acestei variante.
Șeful PNL Crin Antonescu a ajuns la sediul partidului din bulevardul Aviatorilor. Împreună cu acesta a sosit și primarul Sibiului Klaus Iohannis.
Potrivit site-ului pe surse.ro, peste jumătate dintre șefii de filiale ai PNL au fost prezenți la ședință.
Aceleași surse susțin că liberalii vor decide în ședința de astăzi rămânerea la guvernare a PNL, lucru pe care liderii de partid îl vor discuta mâine cu Victor Ponta în şedinţa de mâine pe care a anunţat-o premierul .
Printre cei care au ajuns la sediul PNL până se numără Crin Antonescu, Klaus Iohannis, Radu Stroe, Mariana Câmpeanu, Rareş Mănescu, George Scutaru, Aristotel Căncescu, Ovidiu Silaghi.
Surse liberale au declarat anterior, că liderii PNL se reunesc, duminică seară, într-o şedinţă informală, pentru a discuta pe tema mandatului de negociere într-o nouă reuniune a USL, care ar putea avea loc luni, dar şi legat de strategia parlamentară a liberalilor pentru săptămâna care începe.
Liderii de filiale ai PNL, vicepreşedinţii partidului şi liderii grupurilor parlamentare au fost convocaţi duminică seară, de la ora 18.00, pentru o reuniune neoficială cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, şi secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, au precizat sursele citate.
Şedinţa are în vedere o analiză a mandatului de negociere pentru o nouă reuniune a USL, luni dimineaţă, în care să se discute propunerile liberalilor pentru cele patru portofolii din Guvern. De asemenea, liderii PNL ar urma să stabilească strategia parlamentară în cazul în care premierul Victor Ponta îşi menţine solicitarea pentru înfiinţarea unui post de vicepremier alocat Partidului Conservator, iar blocajul din USL va continua, au susţinut aceleaşi surse.
Rămâne de vazut daca va avea câştig de cauză punctul de vedere al conducerii centrale a PNL, care doreşte ruperea USL şi ieşirea de la guvernare sau baronii locali ai PNL vor fi suficient de convingători pentru a menţine partidul la putere.
Pesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan