Alexandru Pereș: ”Calculele electoral-fiscale ale Guvernului Ponta!”
Domnule Președinte, Onorat Senat,
Pe toate canalele media, ba prim-ministrul Victor-Viorel Ponta, ba ministrul său delegat pentru Buget, Liviu Voinea, vând opiniei publice ultima găselniţă pentru, spun ei, stimularea consumului, ca principal motor al creşterii economice (teoria stângistă a dezvoltării).
Guvernul se gândeşte la un pachet fiscal prin care să vină, după propria-i apreciere, în ajutorul a aproape un milion de români cu un venit sub medie, restanţieri cu până la 90 zile la creditele bancare. Băncile sunt invitate, nu obligate, să rescadenţeze pentru următorii doi ani ratele la credite, înjumătăţindu-le, dar nu cu mai mult de 500 lei, urmând ca cetăţenii respectivi să beneficieze la capătul celor doi ani de o reducere echivalentă a impozitului pe venit. Una e să vrei şi alta e să poţi. Iar ca să poţi, trebuie să ai cap. Nu filozofic, ci economic!
Pachetul de sprijin, cu o puternică tentă socialist-populistă, înseamnă practic transferul unei creanţe de la privat la stat şi este nedrept, în primul rând pentru cetăţenii nedatornici, plătitori corecţi de impozite şi taxe. Este nedrept şi pentru restanţierii cu o vechime mai mare de trei luni, cei sufocaţi de nevoi, care ar avea cea mai mare nevoie de ajutor. Aceştia se vor simţi, cu siguranţă, abandonaţi. Consider că numai un cap pătrat putea crede că a găsit piatra filozofală în economie, adică obţinerea creşterii economice fără a face investiţii, fără a crea locuri noi de muncă, fără a reduce cheltuielile bugetare sau a creşte deficitul bugetar. Pachetul legislativ de ajutor fiscal, fără nicio logică economică, naşte atâtea întrebări, incertitudini şi riscuri, încât unii analişti au declarat că îi doare capul numai când se gândesc la o asemenea idee!
Ce te faci dacă băncile nu sunt de acord cu restructurarea – ratele ar scădea cu 4 miliarde lei numai în 2014? Dacă cei buni de plată vor „sări” intenţionat nişte rate ca să beneficieze de sprijin? Dacă datornicii nu-şi vor plăti ratele după încetarea susţinerii? Dacă debitorii sunt şomeri sau ajung şomeri după doi ani? Ce se întâmplă cu cei plecaţi la muncă în străinătate, dar care au credite în ţară? Cine garantează că banii eliberaţi prin micşorarea ratelor vor merge în consum şi nu la economisire? Cine va vira banii scăzuţi din impozite: fiscul sau clienţii? De ce să rămână banii la bănci, care i-ar putea scoate afară din țară, în loc să gândim strategii pentru a întoarce lichiditățile în economie? De ce pachetul legislativ preconizat nu prevede şi obligaţia băncilor ajutate de a da IMM-urilor credite cu dobânzi mai mici sau obligaţia de a reduce dobânzile la creditele acordate populaţiei, dobânzi de două-trei ori mai mari, comparativ cu Vestul Europei?
Punem şi noi o întrebare foarte simplă: oare stimularea consumului nu se obţine mai repede prin reducerea unor taxe sau impozite, promise, de altfel, în campania electorală, de USL? Acelaşi efect l-ar produce, de pildă, reducerea TVA cu 2% sau a CAS cu 2-3%. Şi mai avem o întrebare: cum se împacă PNL, un partid declarat cu doctrină de dreapta – care spune că dezvoltarea unui stat se obţine prin acordarea de facilităţi producţiei, prin creşterea productivităţii muncii, prin investiţii şi nu prin stimularea artificială a consumului – cu această aberaţie, cu acest calcul electoral-fiscal al PSD?
Dă bine politic să arăţi că vrei să-i ajuţi pe cei mulţi şi necăjiţi. Mai ales într-un an electoral, ca 2014. Numai că trebuie să faci administraţie în economie, nu în filozofie!
Vă mulţumesc.
Alexandru Pereş, senator PDL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni
Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni Administrația comunei Doștat, a scos licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede implementarea unui sistem informatic pentru simplificarea procedurilor administrative în primărie. Citește și: Reabilitarea și modernizarea primăriei Doștat: Licitația de aproape jumătate de milion de lei, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
13 iulie | Ziua internațională a rock-ului. Cum s-a ajuns ca această zi să reprezinte rock-ul
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari