”Preferiți bărbatul cari nu prețuiește prea mult mâncarea” – ce sfaturi primeau acum 100 de ani tinerele care își căutau un soț
”Dacă voim să cunoaștem caracterul unui bărbat pe care avem intenția să-l luăm de soț, nu avem decât să-l observăm în timpul mesei”. Acesta este sfatul pe care îl dădea un ziar din Transilvania într-un articol publicat în ediția din 8 februarie 1914.
Semnatarul articolului concluziona că sunt de preferat bărbaţii care nu preţuiesc prea mult mâncarea deoarece ”aceia vor preţui cu atât mai mult o nevestică iubitoare, ce ştie să-i răsplătească iubirea cu toată curăţenia inimii ei”.
Iată cum era caracterizat acum 100 de ani comportamentul unui bărbat care servea masa:
”Mâncatul e pentru bărbat acțiunea cea mai indiscretă şi mai nefăţărită. La mâncare poţi cunoaşte pe un bărbat ce e şi cine e. Fetele ce voiesc să-şi lege viaţa de alesul inimii lor, să nu neglige a-şi observa odată şi la masă fiinţa dragă, şi vor fi în curat cu caracterul logodnicului.
Dacă descoperirea nu le face fiori pentru viitor, îşi vor primi bărbatul închizând ochii la alte defecte eventual descoperite, simţind în ele energia de a combate şi a netezi ce va fi defectuos în soţul lor. Dar vai câte se înşală în socoteala asta a lor.
Dacă bărbatul pe care îl observăm, umblă în decursul mesei sgomotos şi grăbit cu furculiţa şi cu cuţitul, împărţindu-şi mâncarea ce şi-a scos’o pe farfurie, în două trei bucăţi mari, pe cari le înghite cu lăcomie şi aproape nemestecate, să ne ferim de el. Se înşală cine numără atari persoane între gurmanzi. Ei sunt nişte oameni cu totul lipsiţi de însuşirile bune. Un astfel de bărbat e în vieaţă dur din cale-afară, nepăsător, nu va respectă curăţenia vieţii casnice, nici nu-i va înţelege nicicând farmecul.
Dacă bărbatul ce ne interesează, se va scula dela masă asudat şi roşit de prea deasa gustare a vinurilor diferite, pe cari nu întârzie să le tot laude, gustând din greu, iar după masă îşi scobeşte dinţii în mod bătător la ochi, ba îşi va permite chiar descheierea câtorva nasturi dela vestă, să ştiţi că acestui om îi lipseşte cu desăvârşire creşterea, îşi va privi nevasta numai ca pe-o bucătăreasă, ce are datorinţa să-i fiarbă bine!
Unul ce arată plăcere prea mare pentru mâncările dulci, e cu siguranţă nervos şi capricios; preferă însă o friptură sau o brânză, asta ne arată pe omul sănătos, plin de vieaţă şi mai flegmatic.
Cei ce mănâncă pâne multă, şutit iubitori ai naturii, cu fire visătoare, şi nu pot înlocui adevărul cu minciuna niciodată.
Dacă bărbatul va mânca ce i se serveşte, fără să-i dea mâncării multă atenţie ori să-şi arate preferinţa pentru careva din piese, şi după masa uită întreg meniiul, aşa ca nu-şi mai aduce el aminte de ce a mâncat nainte cu o oră, e iar un năcaz pentru unele mirese. El nu va da multă atenţie… pălăriilor nevestii nici îmbrăcămintea noua nu-i va lăuda-o… Şi câte sunt, Doamne, pe cari le supără, că bărbaţii caută la nevestele lor nu toalete cu croi perfect – ci o inimă bună şi curată…”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
4 IULIE – Ziua Crucii Roșii Române Societatea de Cruce Roșie din România s-a înființat și a primit recunoașterea Comitetului Internațional al Crucii Roșii la 4 iulie 1876, la doi ani după aderarea țării noastre la Prima Convenție de la Geneva ”pentru ameliorarea situației răniților și bolnavilor din forțele armate în campanie”. Printre semnatarii actului […]
Secțiune Articole Similare
-
Ştirea zileiacum 5 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea
-
Ştirea zileiacum 5 zile
ȘTRANDURILE și PISCINELE din județul Alba 2024: Unde să te relaxezi și să te răcorești vara aceasta. Program, tarife și facilități
-
Actualitateacum 23 de ore
Valea Oltului ÎNCHISĂ timp de o lună, în timpul zilei: În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Pitești
-
Ştirea zileiacum 4 zile
Cine sunt moții, numiți de Ioan Slavici: „Cea mai nobilă parte a poporului român”. Originile mândrilor locuitori ai Munților Apuseni