Valoarea tichetelor de masă şi a celor de creşă rămâne aceeaşi
Potrivit unui ordin al Ministerului Muncii, pentru cel de-al doilea semestru al acestui an, valoarea tichetelor de creşă va fi 370 de lei, la fel ca în prima parte a lui 2011. Nici cuantumul unui tichet de masă, şi anume de 9 lei, nu se va majora în următoarele şase luni. Potrivit Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi de creşă, suma individuală acordată pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani sub forma tichetelor de creşă se asigură integral din costuri de către angajator. Tichetele de creşă se dau la cerere, unuia dintre părinţi sau, opţional, tutorelui, celui căruia i s-au încredinţat copiii spre creştere şi educare ori în plasament familial, pe baza livretului de familie. Acestea se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi, pentru celelalte categorii de angajatori, în limita bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat. Tichetele de creşă se acordă angajaţilor care nu beneficiază de concediul şi de indemnizaţia acordate pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap. Valoarea unui tichet de creşă nu a mai fost majorată din luna februarie a anului trecut. Totodată, valoarea nominală a unui tichet de masă rămâne de 9 lei, ultima majorare a valorii acestor tichete având loc în februarie 2011. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii