CONCURS Balul Balurilor 2014: Confruntare între cei mai tari boboci din Alba! Votează-ţi favoritul pentru titlul de Miss şi Mister ziarul Unirea
Balul Balurilor 2014: Ambiţii, orgolii, pasiune, dăruire, încredere, 4 probe, 20 de participanţi, şi cel mai râvnit titlu din viaţa unui boboc.
Probabil cea mai aşteptată competiţie a bobocilor, Balul Balurilor 2014, la care se vor întrece cei mai buni boboci din 2013 va avea loc în 14 februarie. Emoţiile şi presiunea sunt cu atât mai mari pentru participanţi dat fiind faptul că ei sunt reprezentanţii unui întreg liceu, iar Balul Balurilor este concursul cu cele mai mari ambiţii şi orgolii.
Concursul balului va începe la ora 18.00, iar cei prezenţi îi vor putea urmări la lucru pe câştigătorii titlurilor de Miss şi Mister Boboc de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, Liceul de Arte „Regina Maria, Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian” din Alba Iulia, Colegiul Tehnic „Apulum”, Liceul cu Program Sportiv din Alba Iulia, Liceul Teoretic Teiuş, Colegiul Naţional „Inochentie Micu Clain” din Blaj, Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” din Baia de Arieş, dar şi Grupul Şcolar „HCC” din Abrud vor să impresioneze juriul la tradiţionalele probe de prezentare, cultură generală, dans şi surpriză. Evenimentul va fi prezentat de Mihai Zmenta însoţit de Diana Petrariu, eleva Colegiului Naţional „HCC” din Alba Iulia.
Ziarul Unirea vă face cunoştinţă cu câştigătorii titlurilor de Miss şi Mister Boboc 2013, de la liceele din judeţul Alba. Astfel, concurentul şi concurenta care vor strânge cele mai multe „aprecieri” cu o zi înainte de începerea balului vor câştiga titlurile de Miss şi Mister Ziarul Unirea, fiind consideraţi cei mai populari boboci votaţi de internauţi. De asemenea, aceştia vor primi şi un premiu surpriză din partea ziarului.
Acum, ce trebuie să faceţi voi? Daţi un click pe fiecare participant pentru a afla detalii despre acesta, iar apoi votaţi cu un „like”!
Perechea numărul 1 Colegiul Tehnic „Apulum”: Vivian Nariţa şi Roxana Paştiu
Perechea numărul 2 Colegiul „HCC” Alba Iulia: Andrei Negrea şi Diana Vîtca
Perechea numărul 3 Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieş: Ionuţ Bocşa şi Ioaniciu Alexandra
Perechea numărul 4 Liceul cu Program Sportiv: Sergiu Popa şi Tetcu Carmen
Perechea numărul 5 Colegiul „I.M.C” Blaj: Sergiu Mara şi Paula Maier
Perechea numărul 6 Liceul de Arte „Regina Maria”: Diana Popa şi Chismorie Edgar
Perechea numărul 7 Liceul „Petru Maior” Ocna Mureş: Nicolae Stanciu şi Patricia Vitan
Perechea numărul 8 Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian”: Bogdan Maier şi Patricia Sas
Perechea numărul 9 Liceul Teoretic Teiuş: Tudor Hălălai şi Bîrsan Diana
Perechea numărul 10 Colegiul „HCC” Aburd: Florina Purcel şi Cosmin Sălache
Voturile sunt valabile până în data de 13 februarie, la ora 00.00
Şi cum balul va fi organizat exact de „Ziua Îndrăgostiţilor”, tema va fi „Love Story in London”, iar participanţii vor întruchipa personaje din poveşti de dragoste şi din lumea showbiz-ului. Invitaţii la petrecerea de după concurs, din Club Stage sunt Dj Sava şi Raluca. Preţul unui bilet este 20 de lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 3 – 9 mai 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 3 – 9 mai 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Kingdom of the Planet of the Apes / Planeta maimuțelor: Noul regat Avanpremiera Regia: Wes Ball Cu: Freya Allan, Kevin Durand, Dichen Lachman, William H. Macy, Owen Teague Gen Film: Actiune, SF […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale