Cei trei moţi salvatori din Apuseni, propuşi pentru titlul de cetăţeni de onoare ai judeţului Cluj. Vezi ce spune primarul din Horea, despre recunoştinţa comunităţii
Trei dintre salvatorii victimelor accidentului aviatic din Apuseni, care au ajuns primii la locul prăbuşirii avionului, vor fi numiţi cetăţeni de onoare ai judeţului Cluj. Este vorba despre Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif, care sunt propuşi pentru acest titlu în cadrul unui proiect de hotărâre, ce va fi discutat şi supus la vot în şedinţa de joi a Consiliului Judeţean Cluj. În comuna lor, Horea, deocamdată, primarul şi consiliul local nu a formulat nicio astfel de intenţie. Potrivit primarului Marin Nicola, toţi cetăţenii comunei, care au participat la căutarea şi identificarea avionului căzut, merită recunoştinţa comunităţii şi nu numai.
Dacă preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, s-a gândit şi i-a propus pe cei trei moţi să devină cetăţeni de onoare ai judeţului, în localitatea de baştină, Horea, autorităţile locale nu au luat încă o hotărâre în acest sens. Potrivit primarului Marin Nicola, toţi cei aproximativ 300 de localnici, care s-au mobilizat pentru a găsi locul accidentului aviatic şi a salva victimele, sunt demni de toată lauda, pentru că au demosntrat că au spirit civic, le pasă, şi sunt aproape de semenii lor.
„Sunt oameni care au plecat în căutarea avionului cu 6-7 ore înainte. Cei trei, care au plecat după 3 ore de la accident, au avut norocul să-i găsească. Consider că toţi au un suflet mare”, a declarat primarul Nicola.
„Clujul reprezintă unul dintre judeţele care găzduiesc oameni de valoare, personalităţi care au excelat şi au îmbogăţit viaţa culturală, artistică, ştiinţifică şi sportivă prin performanţele lor. Există însă şi o categorie de oameni de excepţie care, prin înaltul nivel de conştiinţă civică şi prin calităţile cu adevărat remarcabile dovedite în situaţii de criză au adus beneficii majore judeţului Cluj şi întregii Românii. Prin actele lor de bravură, recunoscute atât pe plan naţional cât şi internaţional, aceştia au reuşit să cinstească cu adevărat statutul de moţ, de român şi de OM. Printre aceste personalităţi se numără şi cei trei săteni din comuna Horea, judeţul Alba: Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif, cei care au devenit adevărate repere morale pentru întreaga Românie după ce au reuşit să realizeze ceea ce la un moment dat părea a fi aproape imposibil: să îi găsească într-un timp record şi să îi ajute pe supravieţuitorii gravului accident aviatic care a avut loc în data de 20 ianuarie 2014, în popasul Ursoaia din Munţii Apuseni, contribuind esenţial la salvarea vieţii acestora. În urma tragediei aviatice, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa, iar copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir, Cătălin Pivniceru, Valentin Calu şi Sorin Ianceu au suferit numeroase răni”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre a Consiliului Judeţean Cluj.
„Solidaritatea, omenia şi spiritul de sacrificiu al celor trei săteni din Munţii Apuseni i-au determinat să-şi îndeplinească cu succes nobila misiune de a-şi servi semenii atunci când aceştia au avut nevoie disperată de ajutor. Contribuţia fundamentală şi decisivă pe care aceştia şi-au adus-o la salvarea a cinci vieţi constituie un exemplu de virtute şi devotament pentru întreaga umanitate. De aceea, se cuvine recunoaşterea şi cinstirea meritelor celor trei săteni, precum şi întreaga admiraţie pentru virtuţile de cel mai înalt rang pe care le poartă în suflet: bravură, nobleţe, înţelepciune şi patriotism. Astfel, apreciem a fi pentru autorităţi o datorie de onoare aceea de a cinsti şi a răsplăti aceste merite aşa cum se cuvine. În acest sens, considerăm a fi oportun ca aprecierea de care aceşti veritabili eroi ai României trebuie să se bucure din partea autorităţilor administraţiei publice judeţene şi a comunităţii întregului judeţ să se materializeze prin conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al Judeţului – „Clujean de Onoare” domnilor Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif”, se mai arată în proiectul de hotărâre, ce va fi supus la votul consilierilor din Cluj în şedinţa de joi, 30 ianuarie 2014.
Înmânarea diplomei de Cetăţean de Onoare al Judeţului – „Clujean de Onoare” celor trei, Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif şi a însemnelor distinctive realizate în acest sens, urmează a avea loc în cadrul unei ceremonii publice organizate de către Consiliul Judeţean Cluj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ALERTĂ în Alba: Minoră de 17 ani, din Alba Iulia, dată dispărută. A plecat de acasă într-o destinație necunoscută și nu s-a mai întors
ALERTĂ în Alba: Minoră de 17 ani, din Alba Iulia, dată dispărută. A plecat de acasă într-o destinație necunoscută și nu s-a mai întors Polițiștii din Alba caută o minoră, în vârstă de 17 ani, din Alba Iulia. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci