Rămâi conectat

Curier Județean

NINSOARE, VÂNT PUTERNIC şi GER în ALBA, de mâine, 24 ianuarie, până duminică, 26 ianuarie

Alexandra Mates

Publicat

în

VINE IARNA! Meteorologii au emis  o informare de ninsori viscolite şi răcire accentuată în toată ţara, inclusiv în judeţul Alba, începând de mâine, 24 ianuarie, de la ora 18.00, şi până duminică, 26 ianuarie,  la ora 12.00.

Potrivit avertizării ISU Alba, în intervalul menţionat vor fi ninsori iar vântul va avea intensificări viscolind zăpada. Temperaturile vor scădea semnificativ, fiind  ger  noaptea şi dimineaţa.

Vremea se va înrăutăţi şi vor fi precipitaţii în toată ţara. Va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă în Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei, în sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore.

Vântul se va intensifica cu precădere în sudul şi sud-estul ţării, unde va avea viteze de peste 60….70 km/h, viscolind ninsoarea.

Vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei în Banat, sudul Dobrogei, iar la începutul intervalului şi în sudul Olteniei.

Vremea se va răci, mai ales în estul şi sud-estul ţării, unde va deveni geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

DEFINITIVAT 2024, în Alba: 138 de candidați susțin miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului. Primele rezultate, afișate pe 30 iulie

Ziarul Unirea

Publicat

în

DEFINITIVAT 2024, în Alba: 138 de candidați susțin miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului. Primele rezultate, afișate pe 30 iulie Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2024, se va desfășura miercuri, 24 iulie, începând cu ora 9:00, în centrul de examen Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia. Proba se […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea