Senatorul PNL de Alba, Teodor Atanasiu, a fost scos de sub urmărire penală în dosarul ”Referendumul”
*Liberalul albaiulian Florin Roman a aflat dintr-o comunicare primită prin poștă că și numele său se afla în dosar
Teodor Atanasiu, preşedintele PNL Alba a fost scos de sub urmărire penală în dosarul instrumentat de DNA Cluj privind presupuse fraude la referendum, după cum a anunțat, luni seara, Florin Roman.
Acesta a spus că a primit de la DNA Cluj o comunicare prin care este anunţat că procurorii au decis, în cazul său, neînceperea urmării penale iar în cazul senatorului Teodor Atanasiu s-a decis scoaterea de sub urmărire penală.
Florin Roman a mai spus că nu a ştiut că este cercetat în acest dosar, nu a fost chemat la audieri și nu a dat nicio declarație în ancheta deschisă în anul 2012.
„Am primit în poștă o Ordonanță din partea DNA Cluj. Cu acest prilej aflu că în Dosarul Referendumul, DNA Cluj a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Teodor Atanasiu și neînceperea urmăririi penale față de Florin Roman, vicepreședinte CJ Alba și al PNL, Vasile Marian, vicepreședinte CJ Timiș, Ioan Tintean, președinte al PNL Bistrița și Iliescu Marius Cristian, vicepreședinte al Biroului Național al PNL. În cazul meu am aflat doar acum că am fost cercetat în Dosarul Referendumul, nefiind niciodată citat pentru declarații în fața procurorilor”, a declarat Roman.
„Este o decizie firească deoarece era o urmărire penală care nu trebuia să înceapă. Mai mult, de un an şi jumătate nu au apărut date noi față de cele de la începutul anchetei, deci nu sunt probe”, a declarat la rândul său senatorul Teodor Atanasiu.
Reamintim că preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, şi Dumitru Samson, fiul fostului ministrul al Apărării, Corneliu Dobrițoiu, au fost învinuiți, în luna august 2012, alături de alte patru persoane, de comiterea unor infracţiuni la legea referendumului şi infracţiuni de corupţie.
La data respectivă, la ieșirea de la DNA Cluj unde a fost audiat, Atanasiu a declarat că este cercetat ca învinuit într-un dosar pentru că ar fi folosit bani sau autocare ca să ducă lumea la vot şi „astfel ar fi influenţat nefast viitorul României şi căderea lui Traian Băsescu„.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii