Noi doze de vaccin antigripal vor fi distribuite până la sfârşitul lunii
Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolaescu a anunţat în cursul zilei de astăzi că producţia de vaccin antigripal de la Institutul Cantacuzino a fost încheiată, însă mai trebuie făcute studiile clinice, dozele urmând să fie puse pe piaţă până la sfârşitul lunii.
„Deocamdată, avem vaccin suficient şi nu avem un risc. Din păcate, între Cantacuzino şi Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) nu a fost o legătură de colaborare foarte explicită”, a spus Nicolăescu, arătând că ANM nu a făcut precizarea că la finalizarea producţiei este obligatorie efectuarea studiului clinic, „dar şi institutul având o problemă”, respectiv aceea că „nu a întrebat”.
Eugen Nicolaescu a mai precizat că producţia de vaccin antigripal la Institutul Cantacuzino a fost încheiată în 15 decembrie.
„Am făcut producţia. Este gata din 15 decembrie. Toate lucrurile sunt terminate. Producţia era gata. ANM i-a spus însă institutului că nu are studii clinice. Încercăm să facem acest lucru pe anumite etape, astfel încât, până la sfârşitul lunii, să punem vaccinul pe piaţă”, a spus el.
Totodată, ministrul a explicat că ANM ar fi fost „rugată” să elimine „birocraţia” la procedurile privind vaccinul antigripal de la Cantacuzino, însă nu în detrimentul calităţii acestuia.
„ANM face aceste proceduri. Noi am rugat, fără să facă derogare de la calitate, să vadă dacă pot scurta perioada de studiu clinic. Ştiţi că studiile clinice au şi multă birocraţie în ele. Scoateţi pentru acest caz birocraţia, cât se poate”, a spus Nicolăescu.
Ministerul Sănătăţii anunţa anul trecut că pentru campania de imunizare gratuită contra gripei din sezonul rece 2013 – 2014 vor fi disponibile un milion de doze de vaccin antigripal – 600.000 din import şi 400.000 de la Institutul Cantacuzino.
În acest sezon rece, până în 5 ianuarie, în România au fost depistate trei cazuri de gripă, fără să fie înregistrat vreun deces din această cauză.
Anul trecut, în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au fost folosite vaccinuri de la „Cantacuzino”, după ce, în ianuarie 2012, multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinii B, linia de producţie a fiolelor fiind ulterior închisă.
Sursa: Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sănătatea și natură
Micul dejun pe timpul toamnei: Ce trebuie să mâncăm de dimineață pentru a oferi organismului energia necesară
Micul dejun pe timpul toamnei: Ce trebuie să mâncăm de dimineață pentru a oferi organismului energia necesară Nutriţionista Rusakova spune că toamna este cel mai indicat să mâncăm salate şi omletă la micul dejun. Un mic dejun ideal de toamnă ar trebui să includă fibre şi proteine vegetale, a declarat Daria Rusakova, nutriţionist şi candidat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii