Ziua României face valuri în politica ungurească
Tirul de atacuri din partea partidelor parlamentare de dreapta l-a obligat pe Robert Alföldi, directorul Teatrului Naţional din Budapesta, să renunţe la înţelegerea verbală cu Institutul Cultural Român din capitala Ungariei, de a închiria sala mare pentru organizarea unor manifestări culturale şi a unui cocteil de Ziua Naţională a României de la 1 decembrie.
La aflarea intenţiei de a închiria sala, trei partide parlamentare – Fidesz, creştin-democraţii şi Jobbik – au cerut o anchetă împotriva lui Alföldi, el fiind acuzat că „jigneşte sensibilitatea ungurilor”. Într-un comunicat transmis agenţiei MTI, purtătorul de cuvânt al fracţiunii creştin-democrate i-a reproşat că „a acceptat ca la teatru să se organizeze un eveniment cu prilejul formării României Mari şi a celei de a 92-a aniversări a anexării Ardealului la România”. „Dacă se constată că directorul a jignit interesele instituţiei sau ale publicului şi prin măsurile sale a provocat daune morale, să fie concediat imediat. Instituţiile culturale publice create în interesul comunităţii nu pot fi spaţii pentru manifestări, importante din punctul de vedere al identităţii naţionale a unei alte comunităţi care provoacă dezbateri în rândul publicului din Ungaria şi stârnesc valuri politice”, a declarat purtătorul de cuvânt. El a adăugat că „nu contestăm identitatea naţională românească, dar manifestarea găzduită de Robert Alföldi s-ar asemăna cu organizarea la Teatrul Naţional din Bucureşti a evocării deciziilor de la Trianon. Prin această măsură, Alföldi dovedeşte că este necorespunzător funcţiei de director al Teatrului Naţional”.
În comunicatul trimis agenţiei MTI, „Jobbik” susţine că, în opinia sa, „faptul că o instituţie publică simbolică maghiară cum este Teatrul Naţional a acceptat, la cererea Ambasadei României, să ofere spaţiu la 1 decembrie pentru o provocare, se încadrează în conceptul de trădare naţională”.
l”Doream o apropiere prin cultură”
În declaraţia sa, directorul Teatrului Naţional budapestan argumentează: „Am acceptat, pe baza convingerilor mele profunde, că după istoria furtunoasă a celor două naţiuni, popoarele român şi maghiar să se apropie şi cu ajutorul artei şi culturii. Din păcate, nu mi-am dat seama că intenţia mea poate da naştere la interpretări şi că aş jigni sensibilitatea unor concetăţeni. Deşi cred în continuare că durerile trecutului trebuie prelucrate în mod european şi cu răspundere, în calitatea mea de conducător al uneia dintre cele mai importante instituţii culturale publice, nu pot să nu ţin cont de situaţia creată”, a arătat Robert Alföldi.
lFidesz nu acceptă poziţia directorului Teatrului
Chiar dacă Alföldi a fost condus de cele mai bune intenţii, se arată într-o declaraţie a deputaţilor Fidesz, „nu putem accepta faptul că directorul nu-şi dă seama de greutatea cazului şi a scandalului pe care l-a stârnit. Ca director al unei instituţii naţionale de excepţie, ar trebui să-i fie limpede că pentru majoritatea naţiunii maghiare, pierderea de odinioară a Ardealului este o traumă care se resimte şi astăzi. Apropierea celor două popoare şi relaţiile lor culturale sunt importante şi pentru noi, dar liderii politici şi ai culturii trebuie să ţină cont de sensibilităţile existente şi de rănile dureroase”, afirmă deputaţii Fidesz.
lMAE român constată cu regret
În replică, Ministerul de Externe român a constatat „cu regret” anularea angajamentului luat de Teatrul Naţional. Anularea s-ar fi făcut, potrivit MAE, „sub presiunea unor demonstraţii anunţate de către formaţiunea politică Jobbik”. De asemenea, ministerul român este convins că situaţia „reprezintă o excepţie izolată şi regretabilă”. Misiunea diplomatică este deja în căutarea altei locaţii, a mai precizat MAE. (A.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 14 minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii