Rămâi conectat

Sport

Uniriştii au o misiune dificilă pe malul Dunării

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

 A doua deplasare consecutivă pentru „alb-negri” în fieful unei pretendente la promovare, după eşecul precedent, la limită, de la Bistriţa, cu liderul seriei. Cu ex-uniristul Olah în lot, Gaz Metan CFR Severin şi-a anunţat intenţiile hotărâte de ataca accederea în Liga 1, aflându-se la 3 puncte de fotoliul pluşat. FC Unirea Alba Iulia are randament maxim cu gruparea olteană, dublă victorie în stagiunea trecută, 1-0 pe „Cetate”, respectiv 2-1 în retur, pe „Municipalul” severinean, în 26 martie 2011, goluri Ad. Câmpeanu şi Boboc (jucători ce nu mai fac parte din lot). „După Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa, acum urmează al treilea duel greu, dificil, cu o echipă din fruntea clasamentului. Adversarii au un nucleu valoros, de jucători ce au izbutit promovarea cu FCM Tg Mureş, dar vin după un semieşec intern, cu FC Olt şi prima înfrângere din campionat, pe Bega”, a declarat antrenorul Stelian Gherman.
lAtac cu probleme, dificultăţi de lot
Reintrările lui Bălu şi S. Mureşan, reveniţi după suspendări din pricina cartonaşelor roşii nu rezolvă problemele Unirii, asta pentru că, pe lângă Sg. Costea (plecat de la echipă), vor absenta Schuller (răcit) şi Al. Giurgiu (dureri la genunchiul stâng, urma ca aseară să efectueze un examen RMN). „Încercăm să luăm puncte, nu ne ducem la meci doar aşa să ne prezentăm. Sper să reuşim să punem probleme în atac, un capitol la care suntem deficitari. Cu siguranţă vor exista modificări în primul unsprezece”, a mai precizat tehnicianul unirist, recunoscând implicit că FC Unirea suferă enorm în plan ofensiv, mizând pe o tactică cu profil defensiv. De asemenea, M. Tănase acuză o tendinită, iar alţi 3-4 jucători au viroză respiratorie. Oricum, după cum a lăsat să se înţeleagă la şedinţele de pregătire ale acestei săptămâni, era de bănuit că Gherman intenţiona să înceapă jocul cu Bucurică pe postul de fundaş stânga, mutare care ar fi dus la trecerea lui Al. Giurgiu pe bancă.
lExplicaţii pentru rezerve
Dacă întâlnirea din etapa a 8-a, cu UTA Arad se va desfăşura duminică, 9 octombrie la Alba Iulia, cu începere de la ora 11.00, Stelian Gherman a reiterat ideea conform căreia în cazul în care Arieşul Turda ar abandona întrecerea (aşa cum se vehiculează, din motive financiare), şi-ar dori o serie de jucători de pe Arieş, între care şi experimentatul atacant Tilincă. Chestionat în legătură cu utilizarea sporadică (sau chiar) deloc a mijlocaşilor D. Militaru (10 minute în 3 întâlniri) şi Negură (91 minute în două meciuri), Gherman a dat un răspuns tranşant. „Recunosc că mi-l doresc jucător pe Sergiu Costea, dincolo de alte discuţii. Cu Negură şi D. Militaru nu sunt probleme, numai de ei depinde dacă prind să joace, însă randamentul lor la antrenamente nu m-a mulţumit, n-a fost unul superior fotbaliştilor utilizaţi”, a încheiat principalul albaiulienilor.
Echipa probabilă: Pascal – Potopea, Y. Camara, Bumbac, Bucurică – Bălu, Pleniceanu, G. Petcuţ, C. Cornea – Pecarov, S. Mureşan lArbitri Căt. Buşi (Rm Vâlcea), S. Haramuz (Reşiţa), Ioana Larisa Săvulea (Tg Jiu), rezervă C. Corocan (Reşiţa); observatori I. Spătaru (Timişoara), C. Ristache (Reşiţa).
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Și CSU Alba Iulia atacă promovarea în Liga 2: Alin Minteuan – antrenor, Aurelian Băbuțan – director sportiv!

Dan HENEGAR

Publicat

în

ȘI CSU Alba Iulia are planuri serioase în următoarea ediție a eșalonului terț, formația din Cetatea Marii Uniri intenționând să atace, aidoma concitadinei CSM Unirea Alba Iulia, promovarea în Liga 2. Gruparea universitară a trecut în această vară prin modificări majore în toata palierele. Astfel a fost instalat ca antrneor principal Alin Minteuan, iar funcția […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea