300 de tineri familiarizaţi cu metode non-formale de educaţie în cadrul proiectului „D.E.M.A.R.E.Z. drumul spre succes”
D.E.M.A.R.E.Z | În lunile noiembrie și decembrie a.c., membrii echipei de implementare a proiectului „D.E.M.A.R.E.Z. drumul spre succes”, finanțat de către Comisia Europeană prin programul „Tineret în Acțiune”, au desfășurat „Caravana tinerilor activi și implicați”.
La această activitate au participat un număr de peste 300 de elevi și studenți ai județului, întreaga activitate constând într-o campanie de conștientizare a tinerilor din licee și universități cu privire la rolul culturii antreprenoriale în societatea actuală, al educației non-formale și al activităților de voluntariat în deprinderea de cunoștințe și experiențe în domeniul antreprenoriatului. În demersul lor, tinerii au beneficiat de sprijinul acordat de către Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia și Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC UAB) prin Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în timp ce partenerii Asociația Absolvenților Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (ALUMNI UAB), Centrul Județean de Voluntariat Alba (CJV Alba) și Liga Studenților UAB (LSUA) au sprijinit membrii echipei de implementare prin transfer de know-how și bune practici.
Activitatea a fost implementată prin intermediul cafenelei publice, o metodă de educație non-formală, în care tinerii au luat parte -pe rând- la mesele tematice pregătite (I. Educație non-formală vs. educație formală – complementaritate? II. Voluntariat pentru propria-mi dezvoltare: spre un viitor tânăr întreprinzător – în ce domeniu?, III. Antreprenoriat – Importanță în context actual, IV. Pași în drumul spre succes), au avut parte de jocuri de autocunoaștere și interacțiune, dar și jocuri de energizare, în care s-a pus accent pe libera exprimare și pe interacțiunea elevilor cu membrii echipei din proiect, în scopul schimbului de idei. La finalul fiecărei sesiuni de lucru, au fost exprimate și structurate concluziile întregii activități, acestea având rolul de a conștientiza tinerii implicați cu privire la necesitatea desfășurării activităților de voluntariat pentru dobândirea competențelor antreprenoriale și, totodată, de a sublinia importanța educației non-formale (atât în contextul acumulării cunoștințelor antreprenoriale, cât și în orice alt context care presupune un proces de învățare). Echipa de proiect va centraliza informațiile strânse, urmând a le face cunoscute lectorilor care vor susține atelierele de lucru ce urmează a fi desfășurate începând cu ianuarie 2014.
Astfel, în cadrul Caravanei, tinerii au avut oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de comunicare și inter-relaționare, au identificat noi căi petrecere a timpului liber și au descoperit, cunoscut și conștientizat importanța educației non-formale și a implicării în activități de voluntariat în scopul dezvoltării personale și profesionale. La finalul activităților desfășurate, membrii din echipa de proiect au primit un feedback pozitiv din partea elevilor și studenților participanți, care și-au exprimat dorința de a lua parte la activitățile care urmează a se desfășura în viitor: „[…] fost cea mai frumoasa activitate de pana acum!” susține Popa Sonia, în timp ce Emanuel Muntean consideră că „[…] a fost foarte frumos și timpul parcă a zburat!”. În demersul lor, tinerii din echipa de implementare au interacționat cu elevi și studenți entuziaști, dedicați și pasionați – recrutând, de altfel, un nou membru al echipei. Acesta este Alin Cristea, elev în clasa IX-a la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia, membru al Organizației Naționale Cercetașii României.
În viitor, tinerii vor organiza ateliere de branding personal, comunicare și leadership, dezvoltare personală prin inteligență emoțională, creativitate și improvizație, dar și seminarii care vor familiariza participanții cu privire la universul antreprenorial. Metodele care vor fi utilizate pe parcursul desfășurării acestor activităţi aparțin educației non-formale și se vor baza pe participarea activă a tinerilor implicați.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi
24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi Din data de 24 aprilie până în 15 mai, sebeșenii dornici vor putea participa la vernisajul „Materie și Icoană”, organizat la Muzeul Municipal „Ioan Raica.” Se vor realiza mai multe ateliere pentru învățarea elevilor vechea tehnică […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 3 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
MESAJE DE 1 MAI muncitoresc 2024. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor