Noua structură organizatorică a Partidei Romilor „Pro Europa”
Marţi după-amiază, la sediul Sucursalei Alba a Partidei Romilor „Pro Europa” Alba a avut loc şedinţa de constituire a Consiliului Director Judeţean al PRPE Alba, în cadrul căreia s-a anunţat şi noua structură organizatorică a Partidei Romilor. Din partea organizaţiei centrale au participat Alexandru Vasile – membru în Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Daniel Vasile – preşedintele Consiliului Director Regional al regiunii Centru (CDR Centru), iar din cadrul CDR Centru au mai luat parte Petru Zelariu – preşedintele PRPE Mureş şi Florin Hajnal, consilier prefectural pentru romi.
Din prezidiu au mai făcut parte preşedintele PRPE Alba, Ilie Petru, prim-vicepreşedintele Cornel Ghergheli, preşedintele PRPE Sebeş, Sandu Petru, precum şi preşedintele PRPE Cugir, Ioan Lup, iar în sală s-au aflat preşedinta Organizaţiei de Femei – Lidia Ursu, preşedintele Organizaţiei de Tineret – Constantin Ciocea şi al Tinerelor Femei – Angela Lazăr, preşedinţii filialelor locale şi circa 60 – 70 de membri.
Av. Daniel Vasile a prezentat noua structură organizatorică a Partidei Romilor, care se va axa, în principal, pe o reţea familială şi de prieteni apropiaţi ai liderilor romi. Astfel, Consiliul Director Judeţean va fi format din preşedinte, care este şi vicepreşedinte al Consiliului Director Central, prim-vicepreşedinte, secretar, preşedintele Organizaţiei de Femei şi preşedintele Organizaţiei de Tineret, la care se adaugă 15 vicepreşedinţi – preşedinţii celor mai puternice filiale locale. Pentru a fi validaţi în funcţii, fiecare din cei 20 de membri ai Consiliului Director Judeţean trebuie să aibă susţinerea din partea a 20 de membri. Daniel Vasile a explicat că aceştia trebuie să fie soţia, rudele şi prietenii apropiaţi, pe care liderul respectiv poate conta la orice oră din zi şi din noapte. „Dacă nu te poţi baza pe soţie, pe frate sau pe adevăraţii prieteni, înseamnă că ai o problemă”, a spus preşedintele CDR Centru, Daniel Vasile. El a precizat că toate datele de identificare ale viitorilor membri ai Partidei Romilor trebuie să fie reale. Totodată, acesta a spus că fiecare lider trebuie să se zbată pentru rezolvarea problemelor comunităţii de romi, în primul rând ale celor 20 de susţinători, mai ales dacă va deveni consilier local.
La nivel local, Consiliul Director Local va fi compus din preşedinte, prim-vicepreşedinte, secretar şi 7 vicepreşedinţi, fiecare cu câte 20 de susţinători. În perioada imediat următoare, membrii Consiliului Director Judeţean, respectiv ai consiliilor directoare locale se vor deplasa în comunităţile de romi pentru a strânge adeziuni din partea susţinătorilor. Numărul vicepreşedinţilor nu este însă limitat, astfel că fiecare cetăţean de etnie romă poate deveni vicepreşedinte, dacă aduce 20 de adeziuni din partea rudelor şi prietenilor de încredere, pe care să poată conta însă şi la alegeri. În a doua jumătate a lunii octombrie, o comisie a CDR Centru va verifica la filialele locale dacă într-adevăr membrii există, în caz contrar urmând să fie luate măsuri, iar înmânarea carnetelor de membru de partid se va face într-un cadru festiv la nivelul localităţii, în prezenţa celor minim 200 de membri ai fiecărei filiale locale a PRPE. Pentru început vor fi constituite după noua structură organizatorică 15 filiale cu personalitate juridică.
Preşedintele PRPE Alba, Ilie Petru, a arătat că în judeţul Alba sunt în total 42 de organizaţii locale din cele 78 de unităţi administrativ-teritoriale, iar Sucursala Alba a Partidei Romilor se angajează să strângă mult mai multe voturi decât baremul de 3.000 stabilit iniţial.
De asemenea, Partida Romilor se va implica şi în recensământul populaţiei, astfel încât numărul etnicilor romi declaraţi oficial să crească de la 42.000 câţi s-au declarat în 2002 măcar la 55.000. Ilie Petru a subliniat şi colaborarea foarte bună cu conducerea Partidei Romilor, cu preşedintele Nicolae Păun, precum şi cu membrii CDR Centru.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii