Rămâi conectat

Curier Județean

Incendiu la acoperișul unei anexe gospodărești din Pănade

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Garda de intervenţie Blaj a acționat în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 3.00, în localitatea Pănade, comuna Sîncel, unde a izbucnit un incendiu la acoperişul unei anexe gospodăreşti.

Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de stins incendii, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sîncel. În incendiu au ars acoperişul anexei gospodăreşti şi pereţii confecţionaţi din lemn pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp, 2 iepuri, 1 găină, carnea de porc din afumătoare, 1 moară electrică, 1 drujbă, 1 flex, 1 maşină de găurit şi 1 circular de mână, producând pagube în valoare de circa 10.000 lei.

Potrivit ISU Alba, cauza probabilă a acestui incendiu o reprezintă un foc deschis în spaţii închise (jarul sau scânteia căzută din afumătoare).

Reamintim cetăţenilor măsurile ce trebuie luate în această perioadă şi anume: se interzice folosirea afumătorilor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, şuri, remize, podurile casei,  sub şoproane sau lângă materiale combustibile; afumătorile se confecţionează din cărămidă şi materiale necombustibile şi se amplasează  independent de celelalte construcţii din gospodărie”, precizează Alina Marescu, purtător de cuvânt ISU Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Un bărbat din Alba care vindea droguri de mare risc minorilor, condamnat la 9 ani de închisoare

Unirea Ziarul

Publicat

în

Un bărbat din Alba care vindea droguri de mare risc minorilor, condamnat la 9 ani de închisoare Acesta mai este judecat și pentru act sexual cu un minor și pornografie infantilă Un tânăr de 28 de ani, din comuna Cergău, a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru trafic de droguri, actr sexual cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea