Percheziții la hoți din Timișoara care au furat din bancomatele din Alba
Poliţiştii de investigaţii criminale din Cluj, Timiş şi Hunedoara, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R. au efectuat, astăzi, percheziţii la locuinţele a cinci persoane din Timişoara, suspectate că ar fi sustras bani din bancomate.
Potrivit IPJ Alba, astăzi, 4 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Cluj, împreună cu cei de la I.P.J. Timiş şi I.P.J. Hunedoara, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R., au efectuat percheziţii la locuinţele a cinci persoane, cu vârste între 23 şi 44 de ani, toate din municipiul Timişoara, suspectate de furt calificat şi distrugere.
În fapt, cei cinci sunt suspectaţi că, în luna iunie a.c., folosind un card aparţinând unei unităţi bancare, ar fi efectuat mai multe retrageri frauduloase de sume cuprinse între 20 lei și 1.800 de lei, din ATM – uri situate în Sibiu, Mediaş, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Deva, Alba Iulia, Orăştie, Dobra şi Simeria.
Valoarea totală a prejudiciului cauzat se ridică, până în prezent, la aproximativ 40.000 de lei.
În urma efectuării percheziţiilor, au fost ridicate mai multe mijloace de probă, iar suspecţii depistaţi au fost conduşi la sediul I.P.J. Cluj, pentru audieri şi luarea măsurilor ce se impun.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale –I.G.P.R..”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 56 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii