Competiţie de forţă de 1 Decembrie: Campionatul Naţional de Powerlifting, proba împins din culcat, la Alba Mall
Deja tradiţionalul Campionat Naţional de Powerlifting proba împins din culcat va avea loc la Alba Mall, duminică, 1 decembrie, cu începere de la orele 17.00. După un an 2013 extrem de complicat atât din punct de vedere competiţional cât şi din punct de vedere financiar, cei mai puternici împingători din România se întâlnesc la Alba Iulia. Peste 70 de sportivi vin în oraşul Marii Uniri pentru a demonstra că în powerliftingul românesc este momentul de luptă al unei generaţii, generaţia pionierilor unui sport care a adus cinste României. Pentru iubitorii de statistică, acest campionat naţional strânge la startul său sportivi care au influenţat dezvoltarea fenomenului numit powerlifting, precum Ovidiu Pănăzan powerliftierul de care se leagă speranţa obţinerii unui titlu continental la nivelul acestei probe în cadrul întrecerii destinate seniorilor, Andrei Irimie şi Laurenţiu Avram două certitudini ale acestui sport, Andrei Cioflică tânăra speranţă a powerliftingului, Sorin Cazacu proaspăt campion mondial de powerlifting Masters I (+ 40 de ani) şi mulţi, mulţi alţii. Organizatorii, în speţă Federaţia Română de Powerlifting, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Alba promit un regal sportiv fără precedent în Alba Iulia!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii