Astăzi, pe Arena Naţională, România – Grecia, ora 21.00 *„Tricolori”, aşteptăm revanşa pentru a ajunge în Brazilia!
55.000 de suflete şi o întreagă naţiune aşteaptă ca România să reuşească să-şi spele păcatele turului de la Pireu şi să obţină calificarea la mult visatul Mondial din Brazilia. Profitând de neinspiraţia selecţionerului Victor Piţurcă şi ziua mizerabilă a reprezentativei noastre, elenii lui Fernando Santos s-au impus cu 3-1 (1-0) la Atena şi deţin şanse mari de a ajunge la Mondialul din 2014. Astăzi, de la ora 21.00, pe Arena Naţională va fi însă un veritabil infern pentru vizitatori, fanii „tricolori” sperând într-o minune, recuperarea ecartului şi evitarea unei alte noi dezamăgiri. Lucrurile sunt simple, România e obligată să ridice considerabil ştacheta prestaţiei pentru a reuşi să întoarcă soarta dublei manşe şi a evita un nou Mondial petrecut în faţa micilor ecrane. De acum 15 ani, din 1998, de la Mondialul francez, cu amintirea optimilor pierdute împotriva Croaţiei, România tânjeşte să ajungă iar alături de granzii fotbalului mondial, însă întrebarea este dacă şi poate să o şi facă în acest moment de maximă importanţă.
*Lacrimile din 2001
Vor lipsi Bourceanu şi C. Lazăr, intră Tătăruşanu, Chiricheş şi Maxim, iar distribuţia noastră tactică va suporta cu siguranţă şi alte modificări în ideea abordării unei partituri ofensive. Ultimul baraj disputat ne trezeşte amintiri de coşmar, pentru că în 14 noiembrie 2001, după returul din „Ghencea”, cu Slovenia am sfârşit în lacrimi. A fost momentul de tranziţie de la „Generaţia de Aur” spre o afundare înceată în mocirlă. Până la urmă Grecia nu este o superputere, o formaţie imbatabilă şi trebuie să uităm meciul ratat de acum 4 zile pentru a nădăjdui la o calificare. Se spune că speranţa moare ultima, dar e nevoie să depăşim cenuşia prestaţie de la Pireu şi România să joace fotbal pentru a spera că ajungem în Brazilia. Dincolo de strategia fotbalistică, mai este la mijloc şi orgoliul rănit al componenţilor echipei naţionale, care poate deveni iarăşi mândria tuturor românilor. E vremea revanşei, atacaţi „tricolori”! Hai ROMÂNIA!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Liga 4: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” Macarie (Adu Academy Șona)
În Sâmbăta Mare, Liga 4, etapa a 25-a: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica, cu „careu” Mihu (4 reușite)! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” (5 goluri) Macarie (Adu Academy Șona) *Limbenii Limba – Performanța Ighiu 1-0 (1-0). Victorie prețioasă a nou-promovatei, împotriva unui oponent cu pretenții la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 9 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului