Astăzi, ora 18.30, Valosun Brno – CSU Alba Iulia , în Liga Europei Centrale *Prima deplasare în Europa….
În etapa a doua a Ligii Europei Centrale, studentele lui Miroslav Popov evoluează în deplasare, cu Valosun KP Brno, marţi, 19 noiembrie, de la ora 17.30 (ora locală, un ceas mai târziu în România), gazdele fiind pe locul 6 anul trecut în Cehia. 810 kilometri şi trei ţări străbătute, Ungaria, Slovacia şi Cehia reprezintă traseul echipei din Cetatea Marii Uniri pentru primul meci extern în Europa din istoria acestui club. Dacă CSU Alba Iulia se poziţionează pe poziţia secundă în Liga Naţională în acest moment, adversarele sunt pe ultima treaptă a podiumului în Cehia, cu 12 victorii şi 3 eşecuri. În prima rundă a CEWL, combatantele au avut comportări diametral opuse: Valosun a pierdut la Viena, 50-82, iar CSU a câştigat acasă cu Piestanske Cajky (71-44), în meciul de debut din întrecerile continentale.
*Deplasarea cu autocarul
Ieri dimineaţă, delegaţia albaiuliană a plecat cu microbuzul spre Brno, estimându-se un drum de peste 10 ore, cu implicita oboseală acumulată, cu toate că la un moment dat s-a vehiculat varianta deplasăarii pe calea aerului. Lotul deplasat este compus din 10 jucătoare: Chastity Reed, AnneMarie Părău, Sasa Cadjo, Ildiko Nagy, Khadijah Wittington, Jovana Vukoje, Breanna Salley, Tiffany Brown, Alexandra Uiuiu, Larisa Toma. „Este prima noastră deplasare în Europa pentru o partidă oficială în această competiţie. Ne dorim să lăsăm o impresie favorabilă şi dacă se poate să şi câştigăm. Întâlnim un adversar puternic din punctul meu de vedere, pentru că am înţeles că în Austria, Valosun nu a utilizat garnitura de bază”, a declarat Bogdan Duma, preşedintele Consiliului de Administraţie al CSU Alba Iulia. Până în prezent, în istoria clubului s-au consemnat doar două turnee de pregătire în Serbia, în ultimele două veri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii